print
Partidul Liberal a adus un omagiu Poetului Național Mihai Eminescu
15.01.2018
342 Accesări

„Mihai Eminescu este universal și azi, este inima și creierul românilor, este, de fapt, un poet universal. Eminescu a iubit țara precum se iubește femeia și a luptat pentru unitatea românilor, a scris și, după cum vedeți, gândurile și ideile lui sunt actuale și astăzi”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, după ce a venit, astăzi, împreună cu membrii formațiunii, și a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor, la cea de-a 168-a aniversare de la nașterea poetului.

Referindu-se la gestul, deja traditional, al președintelui Igor Dodon, care vine dis-de-dimineață și depune flori, pe furiș, fără să anunțe presa, Ghimpu a spus că șeful statului face așa, pentru că umblă cu minciuna în buzunar. „Vedeți că Dodon și toți ceilalți care consideră că noi vorbim limba moldovenească, uită să spună că și Eminescu, și Creangă, și Negruzzi, și Stamati și toți ceilalți pe care copiii i-au studiat în școală, în perioada sovietică, au fost scriitori care au declarat că sunt români. Și Eminescu, la fel, este român. Și de aceea, Dodon vine pe ascuns, pentru că știe că umblă cu minciuna în buzunar. Nu poți să spui că vorbim limba moldovenească, atunci când Mihai Eminescu a spus că „suntem români și punctum”, a mai adăugat Ghimpu.

Despre activitatea politică a PL pentru anul 2018, liderul liberalilor a spus că prioritatea rămâne Unirea cu România. „Ne aflăm în anul Unirii, anul centenarului și noi vom face tot ceea ce ne stă în puteri ca să promovăm această idee, lansată încă de Mihai Viteazul, realizată de Alexandru Ioan Cuza, ca să nu mai trăim separați, mai ales noi cei care am fost rupți, în mizerie și sărăcie. E o muncă grea și anevoioasă. Multă lume n-o înțelege, dar această se va realiza într-o zi”, s-a arătat convins Mihai Ghimpu.

VIDEO:

FOTO:

 

Serviciul de presă al PL

15 ianuarie 2018

Copyright © 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.