print
Doc//Liberalii au cerut CC să se pronunțe asupra drepturilor președintelui la numirea membrilor Guvernului
10.01.2017
5128 Accesări

Deputații PL au depus astăzi la Curtea Costituțională o sesizare privin interpretarea art. 98 din Constituția Republicii Moldova, care prevede numirea unor membri ai Guvernului. Mihai Ghimpu a precizat că împreună cu colegii din Legislativ a solicitat o interpretare explicită a articolului respectiv, care să spună clar când și cum poate președintele republicii respinge o candidatură.

Potrivit liderului PL, ”Majoritatea parlamentară formează Guvernul, respectiv răspunderea o poartă Parlamentul împreună cu Guvernul. În cazul dat, Constituția nu clarifică ce drepturi are președintele. Pentru că articolul din Constituția RM este interpretativ, actualul președinte ar putea să nu accepte numirea unui ministru, dar actul guvernării este asumat de majoritatea parlamentară. Președintele nu are program de guvernare, de aceea nu este clar de câte ori poate respinge o propunere. Credem că prim-ministrul este în drept să accepte sau să respingă o propunere”, a declarat Mihai Ghimpu.

Totodată acesta a spus ferm că PL îl va înainta la funcția de ministru al Apărării pe Valeriu Munteanu, actualul ministru al Mediului.

Vedeți sesizarea PL aici:

 

Imagini vide de la eveniment aici:


 Serviciul de Presă al PL
10 ianuarie 2016

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.