print
Iurie Chirinciuc s-a întâlnit cu oficialii Băncii Mondiale
11.08.2015
1337 Accesări

Delegația Băncii Mondiale, în frunte cu Simon Ellis, s-a întâlnit cu Iurie Chirinciuc, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. În urma discuțiilor s-a convenit alocarea a 80 mln. dolari SUA, pentru reabilitarea a peste 350 km de drumuri locale și raionale, în termen de 5 ani de zile. 

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, a subliniat importanța deosebită a acestui proiect, care va asigura legătura dintre drumurile locale și raionale cu cele naționale.  

Prin intermediul acestui program de investiții va crește calitatea drumurilor locale, iar odată cu aceasta va crește și calitatea vieții locuitorilor din mediul rural. „Deși acest proiect de finanțare este planificat pentru o perioadă de 5 ani, este foarte important să creștem capacitatea noastră de executare a acestuia într-un termen mai restrâns, fapt ce ne va permite demararea altor proiecte de reabilitare a infrastructurii”, a menționat domnul Ministru!

Șeful grupului de lucru Simon Ellis, a insistat asupra importanței întreținerii infrastructurii reabilitate. În acest sens, domnul Ellis, a invocat necesitatea desfășurării, în termen, a lucrărilor planificate de întreținere a drumurilor. Pe lângă alocarea surselor necesare pentru întreținerea drumurilor a mai fost menționată necesitatea înăspririi controlului asupra modului în care sunt exploatate aceste drumuri.

Iurie Chirinciuc, a menționat că pentru a crește controlul modului de exploatare a obiectivelor de infrastructură sunt inițiate mai multe inițiative legislative de modificare și completare a Codului Transporturilor Rutiere, și a Codului Contravențional, inițiative care vor contribui la responsabilizarea transportatorilor și vor prelungi ciclul de viață a traseelor reabilitate, îmbunătățind siguranța traficului rutier.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, a mai menționat necesitatea asigurării transparenței modului de utilizare a fondului rutier și a efectuării lucrărilor de întreținere a drumurilor  în termen. „Nu este suficient să avem un fond rutier mare, el mai trebuie gestionat eficient și transparent, iar lucrările trebuie executate în termen”, a mai menționat Ministrul.

S-a convenit ca acest acord să fie semnat în luna octombrie, după care acesta va fi ratificat de Parlament. 

Sursa: www.mtid.gov.md

Serviciul de Presă al PL
11 august 2015
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.