print
Mihai Ghimpu s-a întâlnit cu locuitorii din comuna Bubuieci și orașul Sângera, mun. Chișinău
26.06.2015
1369 Accesări

În seara zilei de joi, 25 iunie 205, Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, a mers  „de la ușă la ușă" în localitățile Bubuieci și Sângera, în susținerea lui Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcția de Primar General al mun. Chișinău, dar și a lui Igor Morari, candidat al PL la funcția de primar al comunei Bubuieci, și Mihai Lari, candidat PL la funcția de primar al orașului Sângera.

Mihai Ghimpu, alături de Igor Morari și Mihai Lari, a prezentat principalele priorități ce țin de  dezvoltarea suburbiilor, dar și realizările pe care le-a întreprins pentru suburbia Dorin Chirtoacă împreună cu echipa PL.

 „Timp de 8 ani, cu susținerea lui Dorin Chirtoacă, Primarul General al Municipiului Chișinău, în suburbiile Chișinău s-au făcut apeducte, rețele de canalizare, au fost gazificate locuințele, reparație și reabilitare a drumurilor și a clădirilor cu menire socială, construcția unor obiective noi: școli, grădinițe și alte obiective necesare pentru viața comunității. Acest lucru va continua doar dacă Dorin Chirtoacă va fi primar al municipiului Chișinău" - a subliniat Mihai Ghimpu.

Vorbind despre importanța zilei de 28 iunie, când va fi ales Primarul mun. Chișinău, Mihai Ghimpu a accentuat: „Chișinăul este principalul oraș al Republicii Moldova, este capitala, dacă o pierdem, atunci cursul de dezvoltare al republicii va fi schimbat ireversibil. Aceste alegeri nu însemnă doar alegerea Primarului General al mun. Chișinău, înseamnă și ce cale de dezvoltare va avea Chișinăul după 28 iunie, mergem înainte sau ne întoarcem în anii 90?"

Locuitorii celor două localități au mulțumit echipei PL și lui  Dorin Chirtoacă pentru ajutorul constant acordat suburbiilor în ultimii 8 ani și au subliniat că datorită investițiilor de la Primăria Chișinău, localitățile lor au început să se dezvolte rapid și vizibil.


Serviciul de Presă al PL

26 iunie 2015

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.