print
Întrevederea conducerii PL cu Ambasadorul Qatarului în Republica Moldova
28.10.2014
3532 Accesări

Mihai GHIMPU, Președintele PL, Corina FUSU, Prim-vicepreședinta PL și Alina ZOTEA, asistent parlamentar, candidați ai Partidului Liberal la funcția de deputat în Parlament, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al statului Qatar în Republica Moldova, Mohamed Ali Al-Maliki.

Mihai Ghimpu a salutat decizia autorităților de la Doha de a deschide o reprezentanţă diplomatică a Qatarului la Chișinău şi l-a felicitat pe Mohamed Ali Al-Maliki cu ocazia numirii în funcţia de ambasador în Republica Moldova.

Referindu-se la campania electorală din toamna acestui an, Mihai Ghimpu a menționat că Partidul liberal este unica formațiune din Republica Moldova care promovează aderarea la UE, de rând cu aderarea la NATO, în timp ce celelalte partide aplică o politică rezervată față de blocul nord-atlantic. PL militează pentru abolirea neutralității Republicii Moldova și aderarea necondiționată și neîntârziată la NATO, ca unic scut de apărare a RM de eventuala agresiune a Federației Ruse, situație tot mai elocventă, după agresiunea Federației Ruse în Ucraina.

Părţile au discutat despre relaţiile economice, politice şi comerciale dintre Moldova şi Qatar. Despre importanța investițiilor venite din partea Qatar-ului pentru economia republicii.

La rândul său, ambasadorul Qatarului, Mohamed Ali Al-Maliki, a urat succes Partidului Liberal în campania electorală și și-a exprimat convingerea după alegeri PL va reveni în forță și va avea o prezență mai mare în Parlament. De asemenea, ambasadorul Qatar-ului a reafirmat dorinţa autorităţilor de la Doha de a impulsiona colaborarea cu Republica Moldova în domeniile de interes reciproc. Excelența sa a pledat pentru valorificarea potențialului de export al Republicii Moldova, în special al sectorului produselor agricole.   

Reamintim că acum un an Republica Moldova a deschis o Reprezentanța diplomatică la Doha, Qatar, și este prima Ambasadă a Republicii Moldova în Golful Persic. 

Serviciul de Presă al PL
28 octombrie 2014

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.