print
Mihai Ghimpu:”Grigore Vieru întruchipează tot ce este deștept, limpede, omenos și luminos”
18.01.2011
2118 Accesări

Ex-președintele interimar al statului, președintele Partidului Liberal (PL), deputatul Mihai Ghimpu, a depus marți, 18 ianuarie, flori la mormântul poetului Grigore Vieru din Cimitirul Armenesc din capitală. Mihai Ghimpu a venit la cimitir însoțit de primarul Chişinăului, nepotul său, Dorin Chirtoacă, și de mai mulți membri și simpatizanți ai PL, relatează ARENA.

Mihai Ghimpu a fost rezervat în declarații, spunând că ”la cimitir omul vine să-i pomenească pe cei dragi în liniște”. Inițial, liderul PL a depus flori la mormântul poetului Grigore Vieru, după care și la mormintele fraților săi Gheorghe și Simion Ghimpu. De asemenea, Mihai Ghimpu a asistat la parastasul oficiat la împlinirea a doi ani de la trecerea în veşnicie a poetului Grigore Vieru.

Mai târziu, ex-șeful interimar al statului a declarat totuși presei că ”Grigore Vieru întruchipează tot ce este deștept, limpede, omenos  și luminos”.  ”Un om care ne-a lăsat un testament, ca să înțelegem ce înseamnă tot ce este bun și frumos și pentru ce trebuie să trăiești”, a adăugat Mihai Ghimpu. ”Dacă va amintiți, când a ajuns pentru prima dată la București, primele cuvinte ale lui Grigore Vieru au fost: „Toată viața am visat să trec Prutul” ”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, le-a declarat jurnaliştilor că, după doi ani de la moartea poetului, îi citește „altfel” versurile, le înțelege „mai bine” și descoperă „alte sensuri în acestea”.

ARENA reamintește că premierul Vlad Filat și președintele Parlamentului, preşedintele interimar Marian Lupu, au depus tot astăzi flori la bustul  lui Grigore Vierul de pe Aleea Clasicilor din capitală.

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.