print
Mihai Ghimpu: Am un AS în mânecă pe care îl voi scoate după alegerile repetate!
11.11.2009
2957 Accesări

„Preşedintele Voronin nu va accepta niciodată ca fracţiunea PCRM să voteze, însă noi avem mecanismul juridic ca preşedintele să fie ales şi fără votul lor”. Declaraţia aparţine preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, lansată azi, 10 noiembrie, cu referire la modalitatea de alegere a şefului statului.


„După alegerile prezidenţiale repetate, dacă nu votează comuniştii, scot asul din mânecă şi o să vă convingeţi că e posibil, în mod legal şi constituţional, să fie ales preşedintele şi va fi ales Marin Lupu”, a adăugat Ghimpu, refuzând însă să precizeze care ar fi mecanismul. „Care este el? O să vină ziua când o să-l cunoaşteţi”, a mai precizat Ghimpu.

Menţionăm că Marian Lupu este candidatura AIE pentru funcţia de şef al statului şi eşuarea alegerilor de azi, 10 noiembrie şi provocarea alegerilor repetate s-a datorat faptului că Lupu nu a adunat trei cincimi din voturile deputaţilor, după ce deputaţii comunişti au refuzat să participe la alegerile prezidenţiale.

Sursa: Unimedia

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.