print
Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu E.S. Krzysztof Suprowicz, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Poloniei în Republica Moldova
21.10.2009
2404 Accesări

În debutul întrevederii, diplomatul polonez i-a înmânat, astăzi, Preşedintelui originalul mesajului de felicitare din partea E.S. Bronislav Komorowski, Mareşalul Sejmului Polon, cu ocazia alegerii în calitate de Preşedinte al Parlamentului. Ambasadorul polonez a reiterat continuarea sprijinului acordat guvernării din Republica Moldova, în special în realizarea parcursului european şi a aspiraţiilor democratice, specificând că partea poloneză urmăreşte cu interes paşii concreţi făcuţi în ultimul timp de noua conducere.

   Totodată, ambasadorul polonez a salutat intenţiile guvernării de la Chişinău de a stabili relaţii de colaborare, pe principii de egalitate, cu toate statele membre ale UE, făcând referire, în acest context, la decizia de abolire a regimului de vize pentru cetăţenii români. Krzysztof Suprowicz a apreciat faptul că în ultimul timp au avansat relaţiile Republicii Moldova cu UE şi şi-a exprimat încrederea că, în timpul apropiat, această relaţie va lua forma unui dialog de parteneriat.Ambasadorul l-a anunţat pe spicher despre intenţiile părţii poloneze de a acorda un lot de tehnică de calcul pentru dotarea Parlamentului Republicii Moldova. 

   De asemenea, diplomatul polonez a precizat disponibilitatea ţării sale de a acorda un împrumut pentru acoperirea deficitului bugetar, precum şi de a demara negocieri în vederea acordării unui credit pentru dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova. La rândul său, Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu a mulţumit pentru sprijinul permanent venit din partea Poloniei, pentru seria de programe de asistenţă care sunt în desfăşurare, dar şi pentru cele preconizate în viitor.

   Spicherul a reiterat importanţa implementării reformelor democratice în vederea liberalizării economiei Republicii Moldova, funcţionării unei justiţii libere şi corecte, dar şi crearea condiţiilor pentru asigurarea unui climat investiţional adecvat, fapt ce ar stimula investiţiile străine în Republica Moldova şi iniţierea unor parteneriate durabile cu investitorii polonezi. Diplomatul a menţionat deschiderea Poloniei pentru relaţii economice reciproc avantajoase, precum şi disponibilitatea investitorilor polonezi de a iniţia afaceri în Republica Moldova. Părţile şi-au exprimat convingerea că o cooperare strânsă cu statele şi partenerii europeni constituie o condiţie esenţială pentru implementarea reformelor democratice în Republica Moldova, fapt ce ar facilita ajustarea cadrului naţional la standardele europene.

Serviciul de Presă a Parlamentului

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.