print
Vitalie Marinuţa a avut o întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei Serghei Pirojkov
17.01.2013
1635 Accesări

Relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ucraina în diferite domenii, inclusiv cel militar, au fost temele de bază a întrevederii de astăzi a ministrului Apărării Vitalie Marinuţa cu domnul Serghei Pirojkov, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în ţara noastră.

În cadrul vizitei oficialii au trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale în domeniul apărării dintre cele două ţări, situaţia politico-militară, precum şi alte subiecte de importanţă actuală. Ministrul Apărării şi-a exprimat convingerea că există toate premisele pentru amplificarea acestora în condiţii reciproc avantajoase. În acest context, Vitalie Marinuţa a menţionat despre realizările obţinute de Ministerul Apărării pe parcursul anului 2012 şi a punctat priorităţile Armatei Naţionale în procesul de reformă militară.

Totodată, Vitalie Marinuţa a reiterat poziţia conducerii ţării de a promova o politica de bună vecinătate şi speră la o dinamizare a procesului de reglementare a diferendului transnistrean, în perioada în care Ucraina deţine preşedinţia în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

La rîndul său, Ambasadorul Serghei Pirojkov, a reiterat că ţara sa susţine în continuare aspiraţiile reformatoare ale poporului Republicii Moldova, specificând disponibilitatea Ucrainei de a rămâne un partener credibil şi pe viitor.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova

www.army.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.