print
Ziua Liceului sărbătorită la Bardar, Ialoveni. Cadouri pentru elevi şi profesori din partea primăriei localităţii
26.09.2012
2390 Accesări

Ziua de vineri, 21 septembrie 2012, a început cu agitație în liceul din Bardar. Holurile şcolii s-au transformat, încă de dimineaţă, în niște cărări învăluite în decor tomnatic. Cu prilejul sărbătorii, a fost organizat un careu festiv la care au fost invitați primarul satului, Petru Plugaru, și preotul bisericii „Sf. Nicolae”, Gheorghe Lunic. Cuvânt de felicitate a avut şi directoarea, Tamara Tonu, dar și oaspeții prezenți.

La intrarea în liceu a fost amenajată o expoziție de desene ale elevilor dedicate Zilei Liceului. În special, oaspeții și elevii au fost surprinși de talentul elevului Daniel Tonu din clasa 12, care a expus o colecție din opt tablouri personale.

Elevii au pregătit cântece, poezii și scenete dedicate toamnei și liceului. Fiecare clasă a amenajat câte o expoziție cu genericul „Darurile toamnei”. Ingeniozitatea și creativitatea elevilor au fost demonstrate prin confecționarea obiectelor din materiale naturale, pregătirea bucatelor tradiționale și prezentarea roadelor toamnei sub o formă inedită a eroilor din povești. De asemenea, elevii au purtat costume naționale și embleme-simbol de Ziua Liceului. O bucurie pentru elevi și profesori a fost cadoul primăriei Bardar: completarea fondului de carte al bibliotecii cu literatură artistică în valoare de 3000 lei.

Celebrarea Zilei Liceului a continuat seara cu o serbare la care au participat elevii claselor a 5-12, fiecare prezentând câte două numere artistice. Omagierea liceului în versuri au făcut-o mai mulți discipoli, însă cel mai mult s-au evidențiat elevii Alexandrina Neghin și Andrei Corotcov, prin intermediul unor creații proprii.

Maria Plugaru, satul Bardar, raionul Ialoveni www.ialovenionline.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.