print
Diplome de onoare pentru sportivii militari
25.06.2012
1957 Accesări

Clubul Sportiv Central al Armatei (CSCA) este un promotor nu numai al Armatei Naționale, dar și al Republicii Moldova la nivel mondial. Sunt ferm convins că şi la Olimpiada de la Londra, sportivii militari vor fi prezenţi pe podiumul de premiere. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Vitalie Marinuța, în cadrul ceremoniei de aniversare a 20 de ani de la crearea CSCA.

Vitalie Marinuța a apreciat înalt prestaţia sportivilor militari la diferite competiţii naţionale şi internaţionale, menţionând că prin succesele înregistrate în cadrul acestor campionate ei promovează nu doar imaginea Armatei Naţionale, dar şi a statului Republica Moldova. "Am toată convingerea că şi la Olimpiada de la Londra discipolii Clubului Sportiv Central al Armatei vor depune toate eforturile pentru a aduce în palmaresul Republicii Moldova distincţii de la cel mai important eveniment sportiv al anului", a menţionat ministrul Apărării.

Prezent la eveniment, prim-vicepreședintele Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova, Nicolai Piatac, a menționat că, pe parcursul celor 20 de ani de activitate, CSCA s-a făcut remarcat prin sportivi de succes care au participat la cele mai importante competiții sportive naţionale şi internaţionale. „În acest an, clubul are cea mai numeroasă echipă sportivă care participă la Jocurile Olimpice de la Londra, astfel contribuind substanţial la dezvoltarea sportului moldovenesc la nivel mondial”, a specificat Piatac.

Șeful Clubului Sportiv Central al Armatei, Victor Belevici, a declarat că pe parcursul celor douăzeci de ani, CSCA a parcurs o cale glorioasă prin participarea la competițiile sportive mondiale și naționale. „Sportivii noştri, care ocupă locuri de frunte la campionatele mondiale, duc faima țării în întreaga lume. Ne mândrim cu sportivii de performanță, care urmează să reprezinte Armata Națională la Jocurile Olimpice de la Londra din acest an”, a specificat Belevici.

În cadrul evenimentului, Vitalie Marinuța a înmânat antrenorilor și discipolilor CSCA diplome de onoare și insigna „Recunoștința” pentru performanţele înregistrate la diferite competiţii naţionale şi internaţionale.

În Clubul Sportiv Central al Armatei, creat la 24 iunie 1992, activează în prezent peste 200 de sportivi cu vârsta cuprinsă între opt ani şi 45 ani, la 14 genuri de sport, inclusiv auto şi motocros, trageri din arme, biatlon, radiosport, aviamodelism, poliatlon, lupte libere, haltere, atletism, etc.

www.army.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.