print
Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a primit în audienţă cetăţenii din raionul Anenii Noi
20.06.2012
1839 Accesări


Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a întreprins o vizită de lucru în raionul Anenii Noi, care a avut drept scop întâlnirea în teritoriu cu cetăţenii înscrişi la audienţă.

În timpul vizitei, ministrul Apărării s-a întâlnit cu Vladimir Vîzdoagă, preşedintele raionului Anenii Noi şi a avut întrevederi cu conducerea autorităţilor administraţiei publice locale. Vitalie Marinuţa a prezentat şefilor serviciilor desconcentrate informaţia despre realizările obiectivelor Guvernului, în special din sectorul de securitate naţională şi apărare. Discuţiile s-au axat pe problemele activităţii, modernizării şi dezvoltării Armatei Naţionale, în domeniile ce ţin de profesionalizarea şi instruirea cadrelor militare, dotarea armatei şi achiziţionarea tehnicii moderne, protecţia socială a militarilor şi familiilor acestora, încorporarea recruţilor în Forţele Armate şi diversificarea procesului de educaţie militar — patriotică a tineretului, reconversia militară etc.

În raionul Anenii Noi, Vitalie Marinuţa a vizitat şi tabăra de odihnă pentru copii „Viişoara”, unde s-a familiarizat cu condiţiile de activitate şi procesul de studii. Ministrul Apărării le-a vorbit copiilor despre serviciul militar în Armata Naţională, îndemnându-i să crească sănătoşi şi să devină buni apărători ai Patriei, dar totodată, să profite de o vacanţa frumoasă în sânul naturii.

www.army.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.