print
Viceministrul Tatiana Potâng în vizită la Străşeni
19.06.2012
1942 Accesări

Activitatea instituţiilor de învăţământ din raionul Strășeni şi principalele reforme şi proiecte iniţiate în domeniul învăţământului din Republica Moldova au fost discutate, marţi, 19 iunie curent, în cadrul întrevederii Viceministrului Educaţiei, Tatiana Potâng, cu primari, consilieri, reprezentanţi ai Direcţiei raionale de învăţământ, manageri ai instituţiilor educaţionale şi profesori din raionul Strășeni.

Viceministrul a relatat celor prezenţi despre problemele esenţiale cu care se confruntă la momentul actual sistemul educaţional provocate de tendinţele demografice actuale şi cheltuielile absolut nejustificare în domeniu, care au determinat necesitatea desfăşurării reformei structurale în educaţie şi implementarea unei noi formule de finanţare per-elev.

Potrivit viceministrului, prin obiectivele de reformă anunţate, Ministerul Educaţiei îşi propune asigurarea accesului pentru toţi copiii la educaţie de calitate, precum şi eficientizarea utilizării alocaţiilor financiare pentru sistemul educaţional.

Tatiana Potâng a spus şi despre acțiunile întreprinse de către Ministerul Educației în vederea extinderii accesului copiilor de vârstă preșcolară la servicii de educație timpurie, inclusiv și a copiilor cu nevoi speciale. În acest scop, în prezent, este implementată a treia tranșă a Proiectului ”Parteneriat Global pentru Educație”, în valoare de 4,4 mln dolari SUA, care presupune îmbunătățirea stării grădinițelor și formarea educatorilor.

La rândul lor, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ şi primarii localităţilor din raionul Strășeni, au solicitat suport din partea Ministerului Educaţiei în vederea optimizării reţelei instituţiilor de învăţământ din raion, utilizarea spaţiilor din patrimoniul educaţional, necesitatea operării unor modificări la Legea achizițiilor publice, în special privind condițiile de procurare a produselor alimentare pentru instituțiile de învățământ etc.

După încheierea întrevederii, viceministrul Tatiana Potâng, a discutat subiectele particulare cu persoanele înscrise în audienţă.

În cadrul vizitei, viceministrul Tatiana Potîng a luat cunoștință de activitatea grădiniței nr.2 și a gimnaziului ”M. Viteazul” din or. Strășeni.

www.edu.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.