print
Ministerul Mediului va propune în curând o nouă abordare a reformei fiscale de mediu
13.06.2012
1808 Accesări

Recent, dl Gheorghe Şalaru, ministru al mediului, a avut o întrevedere cu Nadja Veters, Asistent Reprezentant Permanent al PNUD Moldova şi Tom Twining-Ward reprezentant al Centrului Regional PNUD Bratislava. Ședința a avut ca scop pregătirea către Atelierul de iniţiere a proiectului „Consolidarea capacităţilor pentru implementarea reformei fiscale în domeniul mediului pentru realizarea priorităţilor naţionale şi globale de mediu”.

Proiectul dat este finanţat de Fondul Global de Mediu şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova). Proiectul vine să acorde suportul  necesar pentru  identificarea şi promovarea unor instrumente şi măsuri eficiente de impozitare şi stabilire a taxelor ecologice, care vor duce ulterior la colectarea de venituri pentru implementarea obiectivelor prioritare în domeniul protecţiei mediului.

Astfel, cu suportul echipei de implementare a proiectului, Ministerul Mediului va putea propune spre realizare o abordare nouă a reformei fiscale de mediu care va servi drept bază importantă pentru politica de dezvoltare durabilă, prin noi instrumente şi reglementări în domeniul managementului fiscal şi de mediu.

Proiectul prevede identificarea instrumentelor fiscale care ar putea fi implementate cu succes în domeniul mediului, cum ar fi de exemplu: impozitele pentru extragerea resurselor minerale utile şi pentru utilizarea resurselor naturale, taxele ecologice, plăţile pentru poluare, costuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat mediului de la diferite activităţi, impozite şi subvenţii utilizate pentru a descuraja utilizarea produselor care sunt dăunătoare mediului, subvenţii verzi şi subsidii pentru promovarea produselor şi tehnologiilor pur ecologice, energiei regenerabile etc.

www.mediu.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.