print
Şcoala Tânărului Formator din cadrul Academiei Liberale îşi continuă activitatea
24.03.2010
1860 Accesări

La 20 şi 21 martie au avut loc sesiunile modulului V al Şcolii Tînărului Formator. Sîmbătă, participanţii la training au discutat cu Valeriu Munteanu, deputat PL şi secretarul Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal  despre administraţia publică locală. Tinerii s-au iniţiat în structura APL, autonomia locală, controlul administrativ, elaborarea bugetului local şi gestionarea resurselor administrative.


Duminică, tinerii liberali au asistat la un training susţinut de către Andrew Young, director NDI Moldova. El le-a vorbit participanţilor despre managementul resurselor uname, colectarea şi gestionarea de fonduri.

La finele modulului, viitorii formatori au lucrat într-un atelier cu tema “Managementul eficient şi efectiv al resurselor în organizarea evenimentelor”, unde au pus în practică abilităţile şi cunoştinţele acumulate la seminar.

Un partid nu poate activa fără o gestionare eficientă a resurselor umane şi financiare. Este foarte utilă experienţa partidelor din străinătate în acest sens. Vom încerca să punem în practică aceste metode pentru a eficientiza activitatea partidului şi a organizaţiei de tineret a PL” , este de părere Ianuş Cuşnir, participant din cadrul Şcolii.

Amintim că,  Academia Liberală este un proiect  de instruire politică iniţiat de Tineretul Liberal  care va funcţiona ca un centru intern  de studii. Proiectul îmbină trei componente care reprezintă trei nivele de instruire : Clubul Politic, Şcoala Liberală şi Şcoala Tânărului Formator.

Academia Liberală îşi propune educarea membrilor Tineretului Liberal cât şi a tinerilor neafiliaţi politic cu scopul creşterii competenţelor lor politice şi administrative.

                                                 

                                                       Invitat, Valeriu Munteanu, deputat PL

                                                    

                                                      Câţiva dintre participanţi la Şcoala Tânărului Formator

Departamentul de Comunicare al Partidului Liberal

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.