print
Tinerii Liberali au sărbătorit Aniversarea a 90-a a Marii Uniri
02.12.2008
2387 Accesări

Luni, 1 decembrie, Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a organizat  în Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet o manifestare culturală cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă a tinerilor şi vârstnicilor, a tuturor celor cărora le sunt scumpe idealurile nepieritoare ale Unirii poporului român într-un stat naţional unitar. 

În faţa celor prezenţi au rostit mesaje de felicitare preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, primul preşedinte al Frontului Popular, Ion Hadârcă, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PL, Sergiu Boghean.

Mihai Ghimpu a afirmat, între altele, că această importantă sărbătoare ne reînvie în memorie actul istoric al Unirii neamului românesc. Domnia Sa şi-a exprimat convingerea că obiectivul principal al Unirii de la 1918 rămâne de mare actualitate pentru românii din Republica Moldova.

Picture_039.jpg

Participanţii la manifestare au ascultat cu emoţie cântece dedicate Marii Uniri, interpretate de Corul Liceului „Prometeu”, Ana Cernicova, laureată a Marelui Premiu al Festivalului Internaţional “Două inimi gemene” - ediţia 2008, Erica şi Vlad Ciobanu, Ansamblul de dans “Fluieraş”, Ioana Căpraru, Maria Iliuţ, Laurenţiu Popescu, Maria Drăgan, Doina Cociu, Alina Pătraşcu, Onnik, Dumitru Tulba şi Ilinca, Cenaclu, Alexandru Jabinski, Marius, London, Riki Ardezianu, Vazghen Oghanişcean, laureat al Marelui Premiu al Festivalului Internaţional “Două inimi gemene” - ediţia 2007.

Picture_027.jpg

2 decembrie 2008                     Departamentul de Comunicare a PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.