print
Noi proiecte educaţionale susţinute de partenerii elveţieni
14.03.2012
1904 Accesări

Viceministrul Educaţiei, Tatiana Potâng, a semnat Acordul de Parteneriat cu Fundaţia Swisscor din Elveţia. Documentul prevede organizarea şi desfăşurarea unui sejur în tabăra medicală de vară Swisscor pentru copiii din Republica Moldova. Din partea Fundaţiei Swisscor, Acordul a fost semnat de către Daniel Biedermann, Vicepreşedinte al Consiliului Fundaţiei şi Jörg Rickenmann, Secretar General.

Graţie parteneriatului stabilit, 80 de copii social vulnerabili, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, din şapte instituţii de tip rezidenţial (şcoli internat şi orfelinate) din ţară vor beneficia de odihnă, recuperare şi intervenţii medicale de specialitate. Copiii vor fi preselectaţi în săptămâna curentă de către o echipă de specialişti din Elveţia în colaborare cu directorii şi medicii instituţiilor rezidenţiale şi de către un reprezentant al Ministerului Educaţiei.

Copiii vor fi selectaţi din cadrul următoarelor instituţii subordonate Ministerului Educaţiei:
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Bender;
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Bălţi;
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Străşeni;
-Şcoala internat pentru copii surzi şi hipoacuzici din oraşul Bălţi;
-Şcoala internat specială pentru copii orbi şi slabvăzători din oraşul Bălţi;
-Şcoala internat specială pentru copii cu deficienţe locomotorii din oraşul Hânceşti;
-Şcoala internat pentru copii cu deficienţe mintale din oraşul Teleneşti.

Potrivit prevederilor Acordului, copiii vor merge la Tabăra Swisscor împreună cu însoţitori, selectaţi din cadrul instituţiilor rezidenţiale din care vor fi selectaţi şi copiii.

Tabăra de vară Swisscor se va desfăşura în perioada 26 iulie – 9 august 2012, în regiunea Trogen, cantonul Appenzell din Elveţia. Programul taberei presupune participarea copiilor la un vast program cultural şi educativ.

Fundaţia Swisscor a fost creată în anul 2000 de către dl Adolf Ogi, fost preşedinte al Confederaţiei Elveţiene. Unul din obiectivele Fundaţiei este organizarea odihnei şi tratamentului copiilor socialmente defavorizaţi în Elveţia. Aceasta va fi a treia tabără desfăşurată pentru copiii defavorizaţi din Moldova. În anii 2007 şi 2010, alţi 160 de copii din Republica Moldova au beneficiat de odihnă şi tratament în taberele de vară Swisscor.

www.edu.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.