print
(foto)Partidul Liberal a biruit şi la Leova
26.11.2010
2719 Accesări

La Leova, preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu, a fost primit de alegători cu braţele deschise. Casa raională de Cultură a adunat peste 500 de persoane la întîlnirea cu liderul liberalilor.

Preşedintele a remarcat şi a apreciat înalt actul prezenţei, într-un număr atît de mare: „Dragi cetăţeni, nu m-am aşteptat că în seara aceasta, în această sală, o să fiţi atât de mulţi. Vă mulţumesc că aţi găsit timp să ne putem întâlni şi că sunteţi alături de noi!”. Sala a reacţionat cu aplauze, iar preşedintele Ghimpu a continuat cu: „mulţumesc celor care la 29 iulie 2009 au votat schimbarea şi astfel am putut redobândi libertatea. Sunt convins că şi la 28 noiembrie veţi vota la fel, precum aţi votat la 29 iulie şi ve-ţi face-o chiar mult mai mulţi. Sper că şi cei care au votat cu comuniştii, şi cei indecişi au înţeles că soarta noastră e în mâinile noastre, că de fiecare din noi şi de toţi împreună depinde ce fel de viaţă vom trăi, ce viitor vom avea şi care va fi soarta copiilor noştri”,- s-a adresat Ghimpu adunării. Preşedintele a mulţumit în mod special celor care „în această campanie au muncit pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor programul Partidului Liberal”.

Pe durata întâlnirii, preşedintele a abordat mai multe subiecte de interes public: deportările în Siberia, represiunile comuniste, marasmul tranziţiei neocomuniste, sărăcia, corupţia, injustiţia, mafiotizarea sistemului politic şi economic, degradarea satelor, exodul masiv al populaţiei la munci peste hotare, delapidarea şi privatizarea bunurilor publice de către clanul Voronin, lipsa politicilor de tineret, evenimentele din 7 aprilie etc. „Nimic nu se va schimba dacă nu vom înţelege că toate relele vin de la comunişti, de la Voronin şi alţii ca el, care de fapt au devenit milionari şi miliardari pe contul Dumneavoastră. Ei se vor la putere nu pentru că-i doare capul de nevoile Dumneavoastră, ci pentru că li s-a luat treuca...”, a concluzionat Ghimpu.

Mesajul de final al preşedintelui a fost unul mobilizator: „Dacă mergeţi la vot doar Dumneavoastră, nu rezolvăm problema schimbării în bine. Mergeţi la alegătorii indecişi şi la cei care vor să-i voteze pe comunişti, explicaţi-le: comuniştii nu mai au şansa să revină la putere, nu vă chinuiţi degeaba, nu vă pierdeţi voturile, că stricaţi totul şi o să ne ţineţi în continuare în sărăcie. Fiecare dintre noi trebuie să aducă la 28 noiembrie, pentru schimbarea până la capăt, nu doar votul său, ci încă 5, încă 10 voturi. Adevărul, Libertatea şi Dreptatea cer efort mare şi comun. Să mergem împreună, să luptăm împreună pentru libertate, dreptate, adevăr, iar asta înseamnă să ne lăsăm de trecut şi să privim treaz şi cu ăncredere spre Europa. Acolo ne e locul, acolo ne poate fi bine la toţi”, şi-a încheiat discursul, sub aplauzele sălii, liderul PL.

Partidul Liberal a biruit şi la Leova.

                                    

                                    

                                   

                                   

                                   

                                  

                                  

                                  

                                                 

                                                  

                                          

                                  

                                  

Departamentul de Comunicare și Imagine al PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.