La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS, printr-un decret special, a decis constituirea RSS Moldoveneşti şi includerea acesteia în componenţa imperiului sovietic.

Actul de constituire a RSS Moldoveneşti, emis în mod ilegal de autoritatea legislativă a statului sovietic de ocupaţie, a reprezentat consecinţa Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, fiind contrar voinţei şi intereselor populaţiei româneşti majoritare din teritoriile anexate, precum şi legislaţiei internaţionale. Acest act a avut urmări deosebit de tragice pentru populaţia băştinaşă, care în deceniul ce a urmat a fost supusă unui adevărat genocid de către organele de represiune sovietice.   

În cadrul RSSM au fost încorporate şase din cele paisprezece raioane  ale RASSM şi şase din cele nouă judeţe ale Basarabiei. Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate, de o manieră absolut  arbitrară, încălcându-se aşa-numitul principiu etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM. Decuplarea sudului Basarabiei şi încorporarea lui în  teritoriul Ucrainei s-a operat în baza unor criterii geopolitice majore  pentru imperiul sovietic, ţinându-se cont de importanţa strategică deosebită a acestei regiuni, riverane la Marea Neagră şi la Dunăre.

Odată cu invazia militară sovietică în Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, aici au fost importate de peste Nistru instituţiile sovietice de partid şi de stat, inclusiv, cele de represiune, cu întreg contingentul angajaţilor acestora, de sorginte străină. Alături de odiosul NKVD, importat, de asemenea, în acest spaţiu, tribunalele militare au constituit principalele instrumente ale violenţei şi terorii îndreptate contra unei populaţii paşnice, care n-a avut nici cea mai mică vină faţă de autorităţile sovietice, cu care nu era, până la respectiva invazie, în nici un fel de raporturi.

În mare grabă,  au fost instituite numeroase organe de represiune, care vor începe, în scurt timp, instrumentarea unor simulacre de procese de judecată, în cadrul cărora vor fi  condamnate la moarte mii de persoane nevinovate, alte zeci de mii fiind expediate în închisori şi lagăre de concentrare. La 10 iulie 1940 Lavrenti Beria, şeful NKVD-ului, i-a solicitat lui Veaceslav Molotov, şeful guvernului sovietic, o majorare esenţială a contingentului de nkvd-işti, desantaţi în teritoriile ocupate, pentru completarea statelor acestei structuri şi a noilor închisori, instituite de administraţia sovietică de ocupaţie. Deja în vara anului 1940 maşinăria morţii funcţiona la turaţii maxime, făcând numeroase victime printre locuitorii paşnici ai Basarabiei şi nordului Bucovinei.

Doar în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, adică în prima săptămână a ocupaţiei sovietice, în judeţele Chişinău, Bălţi, Cetatea Albă şi Cernăuţi au fost arestaţi 1.122 de oameni - foşti funcţionari ai statului român sau persoane suspectate de colaborare cu instituţiile româneşti. În vara anului 1940 sunt elaborate primele liste ale persoanelor care urmau a fi împuşcate.

Din primele zile, autorităţile sovietice de ocupaţie declanşează o vastă operaţiune de despuiere abuzivă a proprietăţilor mobile şi imobile ale unui important contingent de populaţie.   În felul acesta, în teritoriile ocupate este violat, de o manieră barbară, unul din principalele drepturi consfinţite şi protejate cu stricteţe de legislaţiile ţărilor cu regimuri democratice – cel al proprietăţii private. Aceste politici de despuieri abuzive au condus la confiscarea în beneficiul statului sovietic a sute de întreprinderi industriale, bănci, instituţii de credit, întreprinderi comerciale, mijloace de transport, de comunicaţie, hoteluri, case mari de locuit, terenuri arabile ale aşa-zişilor „moşieri” şi ale ţăranilor înstăriţi.

Toţi proprietarii acestor bunuri, în scurt timp, vor fi duşi în lagăre de concentrare, de unde, foarte puţini vor reuşi să se reîntoarcă. Apogeul acestor politici în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei l-au constituit deportările în masă din zilele de 12-15 iunie 1941, când din aceste teritorii au fost deportate  22.648 de mii de persoane. O parte considerabilă a acestor victime inocente l-a constituit copiii minori .

O consecinţă dramatică a anexării Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa la URSS l-a constituit exodul de populaţie, care, în grabă mare, şi-a abandonat cea mai mare parte a bunurilor mobile şi imobile, căutându-şi refugiul în România. Către sfârşitul lunii octombrie 1940, Comisariatul general pentru asistenţa refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina constatase că doar din Basarabia, către acel moment, reuşiseră să se refugieze în Vechiul Regat peste o sută de mii de persoane. Exodul de populaţie din teritoriile ocupate a continuat şi în lunile următoare.

În acelaşi timp, zeci de mii de tineri din RSSM erau mobilizaţi cu forţa la muncă în minele de cărbune, pe şantierele de construcţii, la uzinele metalurgice etc. din regiunile siberiene ale URSS. Aceştia au constituit o altă categorie de victime ale regimului sovietic de ocupaţie, întrucât au fost despărţiţi, contrar voinţei lor, de rude, prieteni şi de baştina lor, fiind condamnaţi la munci grele, în condiţii vitrege, cu consecinţe dezastruoase pentru mulţi din ei, soldate chiar şi cu pierderea  vieţii. 

Un alt element negativ al politicilor antiumane promovate de sovietici în teritoriile ocupate a fost evacuarea forţată a celor peste o sută de mii de etnici germani din sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei. Această operaţiune s-a desfăşurat în perioada 17 septembrie – 22 octombrie 1940 şi a culminat cu repopularea  localităţilor abandonate de etnicii germani cu populaţie alogenă – ucraineană şi rusă, adusă din stânga Nistrului, în detrimentul populaţiei autohtone şi majoritare din Basarabia şi nordul Bucovinei. În felul acesta, scopul scontat de autorităţile sovietice de ocupaţie de a schimba  coraportul dintre alogeni şi autohtoni în aceste regiuni,  fusese atins.

Concomitent, autorităţile sovietice de ocupaţie declanşează o vastă operaţiune de suprimare a culturii naţionale în teritoriile ocupate şi a purtătorilor acesteia. Şcolile cu predare în limba română sunt lichidate şi înlocuite cu cele cu predare în limba rusă şi cea „moldovenească”, cu caractere ruseşti. Ideologia comunistă, cu o pronunţată tentă românofobă, devine, din acest moment, principala pârghie de îndoctrinare şi de spălare a creierilor noilor generaţii în teritoriile ocupate. Au fost închise publicaţiile periodice de limbă română, teatrele, alte instituţii de cultură. Modul de viaţă sovietic, cu toate elementele lui indispensabile, este implementat, de o manieră brutală în societatea basarabeană. Mii de învăţători, medici, oameni de cultură sunt supuşi represiunilor, în locul lor fiind aduse cadre de specialişti din URSS.

În Basarabia şi nordul Bucovinei, în mod abuziv, sunt lichidate Mitropolia Basarabiei şi cea a Bucovinei, locaşurile sfinte fiind subordonate, contrar canoanelor bisericeşti, Patriarhiei ruse. O bună parte a bisericilor şi mănăstirilor au fost închise şi transformate în grajduri, depozite sau ospicii. Concomitent, sunt exterminaţi fizic sau trimişi în lagăre de concentrare numeroşi preoţi şi alţi reprezentanţi ai clerului.

Consecinţe directe ale actului din 2 august 1940 au fost sutele de mii de victime din perioada celei de-a doua ocupaţii sovietice, survenite în anul 1944. Acestea au fost provocate de deportările în masă de populaţie care s-au ţinut lanţ în perioada anilor 1945-1949 şi în anul 1951, de foametea organizată din anii 1946-1947, de trimiterea în lagărele de concentrare a zeci de mii de persoane, de condamnarea a altor câteva zeci de mii de gospodari la ani grei de închisoare pentru că nu achitase integral cotele obligatorii de produse agricole către statul sovietic, de mobilizările forţate la muncă în cadrul aşa-numitului FZO etc.

O axiomă definitorie a caracterului real al unei formaţiuni statale o constituie onorarea principalei sale obligaţiuni  - cea de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi. Trâmbiţata statalitate moldovenească a fost una butaforică, întrucât aceasta n-a fost în stare să-şi apere cetăţenii săi de teroarea şi violenţa declanşată de regimul sovietic de ocupaţie care a făcut victime sute de mii de oameni nevinovaţi.

2 august 2010