print
Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru a participat la o şedinţă de totalizare a activităţii Serviciului Hidrometeorologic de Stat
25.01.2010
2157 Accesări

Gheorghe Şalaru, ministrul mediului şi viceministrul mediului Corneliu Mîrzea au participat la o şedinţă de totalizare a activităţii Serviciului Hidrometeorologic de Stat .

Ilie Boian, prim-vicedirector  al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a informat asistenţa despre rezultatele activităţii colaboratorilor în perioada de referinţă. În 2009 a fost finalizată construcţia unui bloc nou, în care au fost deja amplasate toate subdiviziunile Serviciului. A fost instalat utilaj nou, iar laboratoarele au fost înzestrate cu tehnică modernă. Aceasta a contribuit la îmbunătăţirea substanţială a condiţiilor de muncă, fapt ce a influenţat pozitiv rezultatele activităţii.

Avertismentele şi pronosticurile de scurtă durată s-au adeverit în proporţie de 95 la sută. Serviciul acordă o atenţie sporită informării operative a autorităţilor şi populaţiei  despre evoluţia vremii. Vorbitorul a specificat faptul că monitoringul componentelor de mediu are loc instantaneu, pe tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv şi în regiunea transnistreană. Printre problemele arzătoare a fost enumărată cea a cadrelor, salarizării modeste a angajaţilor şi necesitatea fortificării bazei materiale. Au fost trasate şi direcţiile strategice ale SHS pentru 2010: optimizarea şi modernizarea Reţelei Naţionale de Observaţii, elaborarea prognozelor de lungă durată, elaborarea şi implementarea Strategiei naţionale pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea la noile realităţi.

Comunicarea lui Ilie Boian a fost suplinită de  informaţiile prezentate de şefii laboratoarelor Serviciului Hidrometeorologic. În luarea sa de cuvînd, dl ministru Gheorghe Şalaru a apreciat pragmatismul, competenţa şi obiectivismul aprecierii rezultatelor activităţii Serviciului în 2009.

Dar misiunea Serviciului constă nu numai în elaborarea prognozelor meteorologice, ci şi în evaluarea posibilelor  manifestări hidrologice. Instituţia trebuie să-şi concentreze eforturile în fortificarea reţelelor de posturi hidrologice pe rîurile interne. Este recomandabilă şi acumularea surselor extrabugetare pentru extinderea posibilităţilor de încurajare a salariaţilor.

Sursa: Serviciul de Presă al Ministerului Mediului

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.