print
Mișcarea Politică UNIREA a lansat invitația la dialog partidelor unioniste și proeuropene în contextul alegerilor prezidențiale
12.02.2020
9406 Accesări

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Mișcarea Politică UNIREA a lansat un apel la dialog, partidelor unioniste și proeuropene PLDM, PAS, PPDA, PUN pentru a fi realizată o strategie de mobilizare a cetățenilor la vot, pentru alegerile prezidențiale.

 „Venim cu această inițiativă de a avea un dialog permanent dintre partidele unioniste și partidele proeuropene în așa fel încât să fim pregătiți pentru toate alegerile pe care le vom avea în față. Doar în așa mod vom asigura direcția corectă de dezvoltare a R. Moldova. Astfel vom avea o mobilizare a alegătorilor în vederea participării la vot a tututror acelora care simt o responsabilitate pentru participarea la vot. Ne adresăm partidelor pro europene, sperăm să ne adunăm toți o masă a dialogolui, astfel încât Dodon să fie bătut din primul tur la alegerile prezidențiale”, a declarat Dorin Chirtoacă, președintele PL. 

Astfel, Mișcarea Politică UNIREA își propune să discute cu fiecare formațiune politică în parte, ca ulterior, dacă va exista consens, toate formațiunile unioniste și pro-europene să se așeze la masa de dialog.

”Doar împreună putem asigura acel val pro-european, unionist și democratic care să asigure direcția corectă de dezvoltare a Republicii Moldova și anume direcția vest. Noi dorim unirea, ei doresc integrarea europeană, dar oricum este direcția vest și trece prin România”, a declarat Dorin Chirtoacă.



 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.