print
Limba rusă - motiv de dispută în Parlament. Mihai Ghimpu: „Limba rusă este limba care a distrus limba română, limba de ocupație"
07.12.2012
2476 Accesări

Limba rusă a devenit motiv de dispută în Parlament. Deputații PL au propus ca declarațiile depuse la FISC în limba rusă să fie traduse la notar în limba română. 

La rândul său, speakerul Marian Lupu s-a arătat deranjat că liberalii au insistat asupra criteriului de limbă într-un proiect strict economic, transmite UNIMEDIA.

În proiectul original, propus de deputatul PD, Valeriu Guma, s-a propus ca declarațiile de venit în limba rusă și limba engleză să nu fie traduse în limba română.

De cealaltă parte, deputatul PL Valeriu Munteanu a propus ca declarațiile prezentate în limba rusă să fie traduse, la fel ca cele în limba engleză - traduse în limba română. „Limba engleză este o limbă de circulație internațională, iar limba rusă nu-și are rostul aici și trebuie să fie tradusă în limba română”, a declarat liberalul.

Speakerul Marian Lupu le-a atras atenția deputațiilor că beneficiile economice ale acestui proiect ar putea fi pereclitate. „Am ajuns noi să băgăm peste tot, inclusiv peste proiectele de ordin strict economic, chestii ideologice. Unde ajungem stimați colegi? Reiese că ne este în cot de patentare! Chiar nu ma gândeam că la legea cu patentele o să ajungem la asemenea chestii”, a subliniat democratul.

„Limba rusă este limba care a distrus limba română, limba de ocupație. Din cauza asta moldovenii spun astăzi: „apasă pe tormoz”, a menționat la rândul său președintele PL, deputatul Mihai Ghimpu.

Socialiștii și comuniștii au spus că vor susține acest proiect cu condiția că nu va fi aprobat amendamentul propus de liberali. Aceștia au făcut trimitere la art.13 din Constituție, cu privire la statutul limbilor.

Proiectul a fost votat în lectură finală cu votul majorității. Fracțiunea PL și o parte din deputații PLDM s-au abținut de la vot.

www.unimedia.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.