print
Mihai Ghimpu: PL va participa la negocierile cu partidele parlamentare pentru alegerea preşedintelui
29.09.2011
2393 Accesări

Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu spune că este gata să înceapă discuţiile pentru alegerea şefului statului. „Sunt gata să merg şi la noapte” − a răspuns Mihai Ghimpu la apelul preşedintelui interimar, Marian Lupu, de convocare a forţelor parlamentare la o masă rotundă pentru a discuta soluţiile de ieşire din criză.

„Republica Moldova are nevoie de preşedinte ca niciodată, pentru că ţara are nevoie de stabilitate politică. Voi merge la şedinţă, dar cu candidatul Alianţei. Candidatul la preşedenţie rămâne Lupu pentru că Lupu reprezintă majoritatea parlamentară”, a spus Mihai Ghimpu.

Întrebat de jurnalişti despre declaraţiile lui Vladimir Voronin referitor la faptul că guvernarea ar trebui să cedeze opoziţiei careva funcţii, Mihai Ghimpu a spus că aceste condiţii ar trebui discutate în cadrul negocierilor. „Vrea funcţia la Curtea de Conturi sau la alte instituţii − să spună şi atunci vom discuta. Dar ceea ce propune Voronin înseamnă distrugerea Alianţei”, a spus Mihai Ghimpu.

„Comuniştii nu vor vota niciodată candidatura Alianţei, de ce ne amăgim? Este clară poziţia lor, nu vedeţi cum Voronin tânjeşte după scaunul din prezidiu? Comuniştii urmăresc distrugerea Alianţei”, a adăugat liderul liberal.

Marian Lupu a invitat partidele parlamentare să participe la o masă rotundă pentru a discuta cum poate fi depăşită criza politică. Aceasta ar putea avea loc vineri sau sâmbătă.

www.info-prim.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.