print
Partidul Liberal pledează pentru reeditarea AIE după alegerile din 28 noiembrie 2010
27.10.2010
2100 Accesări
Declarația a fost făcută de Președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu în dimineața zilei de azi, în cadrul întrevederii cu delegaţia Comisiei ad hoc a APCE pentru observarea alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova.

Delegaţia este condusă de Indrek Saar, Estonia, Grupul Socialiştilor. Din delegaţie mai fac parte  Andres Herkel, Estonia, Grupul Popular European al APCE şi Jorgen Poulsen, Danemarca, Grupul APCE Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Delegaţii au fost însoţiţi de D Birute Abraitiene, Reprezentantul special al Secretariatului General al CoE în Moldova.

Preşedintele Ghimpu  a trecut în revistă aşteptările Partidului Liberal pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie, principala fiind reeditarea Alianţei pentru Integrarea Europeană în viitorul parlament şi rezolvarea crizei instituţionale prin alegerea preşedintelui Republicii Moldova.

Preşedintele Mihai Ghimpu i-a asigurat pe delegaţii APCE că actuala guvernare va face tot posibilul ca alegerile din 28 noiembrie să fie libere şi corecte, veghind inclusiv la corectitudinea  întocmirii listelor electorale. Delegaţii APCE au adresat întrebări cu privire la oglindirea obiectivă a campaniei electorale de către mass-media locală şi modificările operate la Codul Electoral.

La întrevedere au mai participat prim-vicepreședintele PL Ion Hadârcă, secretarul general al PL, Oleg Bodrug și deputata Ana Gutu, șefa delegației Republicii Moldova la APCE.

Departamentul de Comunicare și Imagine al PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.