print
Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Președintele Adunării Naționale a Ungariei
22.07.2010
2432 Accesări

Dezvoltarea dialogului moldo-maghiar şi consolidarea relaţiilor între Republica Moldova şi Ungaria în interesul cetăţenilor celor două state au constituit temele de bază a dialogului purtat de Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în seara zilei de ieri la Budapesta, la întoarcere de la Geneva, cu  Pal Schmitt, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Ungare.

În cadrul întrevederii, Preşedintele Mihai Ghimpu a mulţumit pentru susţinerea acordată ţării noastre la nivel bilateral şi internaţional, inclusiv prin implementarea Proiectului Twinning, care prevede oferirea asistenţei Parlamentului Republicii Moldova. Totodată, Preşedintele a exprimat gratitudine pentru contribuţia Republicii Ungare la lansarea şi buna funcţionare a Centrului Comun de Vize de la Chişinău, la care au aderat 13 state. 

Referindu-se la relaţiile bilaterale, Preşedintele Pal Schmitt a subliniat că Republica Moldova poate să mizeze şi în continuare pe ajutorul Ungariei în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană, dînd asigurări că se va reuşi imprimarea unui nou dinamism în relaţiile moldo-maghiare.
 
În finalul întrevederii părţile au efectuat un schimb de opinii vizavi de realităţile social-politice şi economice din cele două state, Mihai Ghimpu subliniind că oamenii de afaceri maghiari sunt încurajaţi să investească în economia Republicii Moldova, amplasarea geografică şi legislaţia economică a ţării noastre fiind favorabilă investiţiilor străine.

Ulterior, Preşedintele Mihai Ghimpu a avut un dineu de lucru cu Grupul parlamentar de prietenie din Adunarea Naţională a Republicii Ungare, apoi a discutat, la Ambasada Republicii Moldova din Ungaria, cu un grup de cetăţeni moloveni stabiliţi la Budapesta.

Serviciul de Presă al Președenției

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.