Doamnei Viceprim – ministru Natalia GHERMAN,
Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene
DEMERS
În ultimii ani, în mod constant statului Republica Moldova i s-au adus grave ofense din partea lui Dmitri Rogozin, actualul vicepremier al Federației Ruse.
Primele „antecedente” neprietenești ale lui Dmitri Rogozin datează cu anul 1992, atunci când actualul locțiitor al lui Dmitri Medvedev, a organizat și a condus un grup de voluntari ruși, care au luptat în conflictul armat de pe Nistru, împotriva Republicii Moldova (a se vedea cartea „Враг Народа” („Duşmanul poporului”), capitolul „Calul Troian”, autor Dmitri Rogozin …„Pentru prima dată am ajuns în zona de conflict la sfârşitul lunii mai a anului 1992. (…) M-am întors la Moscova, pentru a aduna voluntari dornici să participe la acţiunile militare din Transnistria. Pe 23 iunie, m-am întors în stânga Nistrului şi deja mă aflam în cadrul detaşamentului de voluntari din Rusia şi Ucraina, pe traseul Dubăsari-Râbniţa”.
„Detaşamentele înarmate de fascişti români şi moldoveni au invadat Transnistria în 1992. Acestei cohorte i-au ripostat detaşamentele armatei transnistrene: cazaci, garda militară şi voluntari”, scrie Rogozin despre moldovenii care s-au ridicat întru apărarea vetrei strămoşeşti.
„Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componenţa Federaţiei Ruse, conform voinţei poporului, exprimate în cadrul referendumurilor care au avut loc în această regiune”, mai crede Dmitri Rogozin.)
Odată cu reînceperea în 2009, a procesului de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, atacurile impardonabile ale lui Rogozin la adresa statului nostru s-au întețit.
În cadrul vizitei din 2 septembrie de la Chișinău, Rogozin a declarat „va fi o iarnă grea, sper să nu înghețați”, opinia publică a perceput acest mesaj, drept o amenințare a lui Rogozin la adresa Republicii Moldova, având în vedere așteptatul Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius și demersurile Republicii Moldova de a parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
În data de 13 noiembrie, aflat într-o vizită oficială la Bruxelles, Rogozin a declarat, citez: "…asocierea cu R. Moldova fără consultarea Transnistriei, în mod sigur, va duce la o slăbire a statalităţii moldoveneşti" şi la "dezgheţarea" conflictului transnistrean”.
Ieri, vicepremierul rus a recidivat din nou, declarând pe un site de socializare că politicienii din Republica Moldova și Ucraina sunt, citez: (fără traducere în limba română) „брюссельскиe шестерки”.
Parlamentul Republicii Moldova a aderat la ”Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice” din 18.04.61, prin Hotărârea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, Convenție care la art. 9 descrie modalitatea de declarare a unei persoane, ”persona non grata”,
Asemenea derapaje de la limitele principiilor diplomatice și a respectului față de statul Republica Moldova și implicit cetățenii acestuia nu trebuie admise și acceptate.
Având în vedere faptul că autoritatea responsabilă de relațiile diplomatice ale Republicii Moldova, este Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, solicit pregătirea și remiterea unei note verbale, prin care Dmitri Rogozin va fi declarat persona non grata în Republica Moldova și în mod implicit acestuia îi va fi interzis accesul pe teritoriul nostru.
Trebuie să menționez în context, că alt politician din Federația Rusă, deputatul Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski, a fost declarat persona non grata în Ucraina (2006) și Kazahstan (2005), pentru ofense aduse acestor state.
Cu respect,
Deputat în Parlament
Valeriu MUNTEANU
Deputat în Parlament
Valeriu MUNTEANU