print
Vitalie Marinuţa a avut o întrevedere cu noul ataşat militar al Lituaniei în Moldova
28.01.2013
2201 Accesări

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a primit vizita ambasadorului Lituaniei la Chișinău, Violeta Motulaitė, care l-a prezentat pe locotenent-colonelul Mindaugas Kviklys, noul ataşat militar al Lituaniei în Moldova.

Oficialii au discutat despre stadiul actual al cooperării moldo-lituaniene în domeniul apărării şi despre identificarea unor mecanisme pentru impulsionarea acesteia.

Ministrul Apărării l-a felicitat pe locotenent-colonelul Mindaugas Kviklys cu ocazia numirii în funcţie şi i-a urat succes în exercitarea mandatului. Vitalie Marinuţa a declarat că relațiile de prietenie între Republica Moldova şi Lituania sunt o premisă bună pentru dezvoltarea colaborării bilaterale pe principiul egalităţii şi respectului reciproc.

La rândul său, atașatul militar lituanian a declarat că pentru el este un privilegiu să deţină această funcție, iar ţara sa va pleda şi în continuare pentru un parteneriat eficient cu Republica Moldova.

Potrivit ambasadoarei Violeta Motulaite, consultările politico-militare moldo-lituaniene se vor desfăşura în perioada 28-30 ianuarie la Ministerul Apărării. Scopul lor este stabilirea priorităţilor de perspectivă şi semnarea Planului de cooperare bilaterală în domeniul militar pentru anul 2013.

Colaborarea moldo-lituaniană în domeniul militar a fost iniţiată în luna noiembrie 2000.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova

www.army.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.