print
Ministrul Mediului Gheorghe Şalaru, în vizită de lucru în raionul Ialoveni
20.12.2011
1944 Accesări

La 20 decembrie 2011, ministrul mediului Gheorghe Șalaru a efectuat o vizită de lucru în raionul Ialoveni. În cadrul întrevederii conducătorului autorității centrale de mediu cu reprezentanții autorităților locale - consilierii, primarii și cetățenii, au fost abordate un șir de probleme locale de mediu. În centrul discuției s-au aflat probleme precum aprovizionarea cu apă potabilă a localităților rurale, managementul deșeurilor, starea râurilor mici etc.

În luarea sa de cuvânt, ministrul Gh. Șalaru a informat asistența despre acțiunile întreprinse de către autoritatea de mediu pentru ajustarea cadrului legislativ-normativ la standardele europene. Procesul respectiv este dictat de realitățile existente, dat fiindcă mai multe legi de mediu s-au învechit și nu corespund pe deplin cerințelor actuale și prevederilor convențiilor de mediu la care Republica Moldova este parte. După cum a menționat ministrul, șansele de atragere a granturilor și creditelor pentru implementarea proiectelor de mediu sunt direct proporționale cu gradul de ajustare a legislației autohtone la standardele internaționale de mediu. 

În cadrul discuțiilor ulterioare a fost efectuat un schimb de informații privind modalitățile de îmbunătățire a calității factorilor de mediu în localitățile raionului. Un exemplu de succes este lansarea procesului de elaborare a Planului de aprovizionare cu apă și canalizare pe raionul Ialoveni,  document ce va fi elaborat în premieră pentru Republica Moldova. Printre alte documente se enumeră și Planul raional de acțiuni pentru mediu, încercările de regionalizare pentru un management integrat al deșeurilor ș.a. 

După întrevederea cu reprezentanții autorităților locale ministrul a primit în audiență cetățeni ai raionului.

www.mediu.gov.md

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.