print
Dorin Chirtoacă: Alegerile parlamentare din 29 iulie pot fi considerate o victorie asupra comunismului
30.07.2009
2890 Accesări
Alegerile din 29 iulie pot fi considerate o victorie asupra comunismului. Republica Moldova va reveni la democraţie, a declarat la o conferinţă de presă joi, 30 iulie, vicepreşedintele Partidului Liberal, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, transmite Info-Prim Neo.

„Deşi comuniştii au fraudat alegerile, utilizând resursele administrative, biserica, organele de forţă, mass-media publică şi nu au respectat regulile de joc, opoziţia democratică a învins”, a menţionat Chirtoacă, adăugând: „Am fi avut mult mai multe voturi, dacă nu ar fi avut loc aceste încălcări”,

Potrivit lui, „echipa PL s-a consolidat, s-a călit şi este gata să realizeze idealurile aspirate de Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin şi mulţi alţi patrioţi ai neamului, care n-au ajuns să trăiască într-un stat cu adevărat democratic şi liber”.

Împreună cu celelalte partide de opoziţie, PL îşi propune să asigure respectarea principiilor unui stat de drept, promovarea unei economii de piaţă competitivă, a presei libere şi justiţiei independente.

Totodată, PL pledează pentru ameliorarea relaţiilor cu statele vecine şi mai ales cu Uniunea Europeană, investigarea evenimentelor din 7 aprilie şi asigurarea veniturilor populaţiei măcar la nivelul coşului minim de consum.

„Odată cu victoria obţinută în alegerile parlamentare, Republica Moldova are şansa de a recupera timpul pierdut şi a ajunge la nivelul de dezvoltare al statelor baltice, Poloniei, României”, spune Chirtoacă.

Vicepreşedintele PL susţine că partidul nu va face coaliţie cu PCRM, însă le recomandă comuniştilor să se gândească bine şi să cedeze puterea benevol forţelor democratice.

Chirtoacă a avut şi un mesaj pentru Vladimir Voronin: „Voronin ar trebui să recunoască pierderea şi să-şi înainteze demisia, pentru a nu împiedica Republica Moldova să evolueze”.  
www.info-prim.md  
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.