print
Rezoluțiile adoptate de Congresul V al PL
04.12.2018
4078 Accesări

 

Congresul V al PL a adoptat 2 rezoluții: 1) Cu privire la degradarea democrației în R. Moldova; 
2) R. Moldova cel de-al doilea stat românesc, PL – stegarul Unirii. În cadrul Congresului V al PL a fost votată și Declarația de Unire cu România, adoptată de Consiliul Republican al PL.

Rezoluția adoptată de Congresul V al PL: Republica Moldova asediată de dictatura lui Plahotniuc – Partidul Liberal în calea dictatorului  

 

Thomas Jefferson, cel de-al treilea președinte al SUA, definea acum 200 de ani dictatura astfel: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură”.

Partidul Liberal a fost, este și va rămâne cel mai activ subiect politic din Republica Moldova, pentru care libertățile fundamentale ale omului, precum libertatea de gândire, libertatea de exprimare, libertatea la întruniri sau cea economică, dar și princiipiile definitorii ale unui stat de drept precum separația puterilor în stat, independența justiței sau independența presei, sunt materii sacre, pentru care au luptat și s-au jertfit inaintașii noștri, pentru care luptăm noi de zeci de ani și pentru apărarea cărora suntem gata să ne lipsim de liniște, de confort, de libertate sau chiar viață...

Nimic nu poate fi mai sfânt decât liberatatea omului, cum nimic nu poate fi mai grav pentru un stat și pentru cetățenii acestuia decât o dictatură feroce, ce alunecă, încet dar sigur către atrocități politice, sociale și umane, unde adevărul este murdărit ca să devină la fel de urât ca minciuna, unde minciuna este spoită și ridicată mereu la rang de adevăr, unde propaganda este arma predilectă a guvernanților, unde hoții și bandiții de tot genul sunt eroii guvernării, iar oamenii demni și liberi, sunt anihilați în mod barbar, doar pentru că nu sunt de acord cu sistemul cleptocrat și mincinos.

Iată că aceste adevăruri crude și durute nu sunt pentru Republica Moldova doar istorie sau teorie, iată, că de aprope doi ani, pe statul nostru a pus stăpânire o dictatură nemaiîntâlnită în ultimii 30 de ani – dictatura Partidului Democrat și a liderului acestuia – Vladimir Plahotniuc, care prin metode oligarhice, eludând și sfidând normele și practicele democratice, și-a încropit o majoritate parlamentară cumpărată, subjugându-și toate puterile în stat, semănând cu ajutorul aparatului coercitiv al statului teroare, frică, deznădejde, descumpănire, dezamăgire, sentimente ce fac imposibilă coabitarea armonioasă a cetățenilor în statul nostru, ori majoritatea oamenilor înțeleg că azi, mâine sau poimâine vor putea să fie jerfe ale sistemului oligarhic, ce-și trage seva din resursele sărăcite ale acestui stat.

Niciodată, dar niciodată, de la independență încoace, un singur om politic nu a concentrat în mod febril atâta putere în mâinile sale, niciodată, dar nicodată, nu au fost cheltuiți de guvernanți atâția bani murdari pentru manevre politice periculoase, niciodată, dar niciodată,  justiția nu a fost atât de supusă unui singur om, precum este astăzi lui Plahotniuc, niciodată, dar niciodată primarii din satele și orașele noastre nu au fost atât de înfricoșați și umiliți în halul acesta, precum sunt astăzi, când sunt obligați toți și fiecare să treacă sub flamurile celor trei trandafiri, iar cei care nu doresc să se înregimenteze în rândurile rușinoase ale PD sunt blamați public, oprimați și asemnea lui Dorin Chirtoacă, primarul ales de trei ori în municipiul Chișinău, sunt chinuiți prin judecățile lui Plahotniuc, iar acolo unde alegerile sunt câștigate de alți reprezentanți decât cei ai PD, precum s-a întâmplat la Chișinău, în 2018, alegerile sunt anulate, la comandă personală a lui Plahotniuc.

În doar doi ani, Republica Moldova, guvernată fiind cu mâna de fier de Vladimir Plahotniuc și servitorul său umil, Igor Dodon, într-o alianță vizibilă pentru „Moscova și dolar”, cei doi au transformat statul nostru din discipolul răsfățat al Uniunii Europene într-o dictatură cu chip hâd euro-asiatic. În nici doi ani, statul nostru a ajuns la o izolare internațională fără precedent, renunțând la valorile și angajamentele noastre europene, inclusiv cele asumate în 2014 prin Acordul de Asociere cu UE. Mai nou, văzându-se izolat și „probozit” de partenerii europeni și euro-atlantici, Plahotniuc a aruncat masca europeană, asumându-și calea „ProMoldova”, calea spre neunde, calea spre izolare, calea spre dictatură și mai crudă, calea spre o coaliție post-electorală cu PSRM lui Igor Dodon, în numele federalizării Republicii Moldova, la solicitarea insistentă a Federației Ruse, spre a bloca pe veci parcursul european și euro-atlantic al Republicii Moldova, dar și dorita Unire a Basarabiei cu România.

În aceste condiții Partidul Liberal declară ca obiectiv politic major, pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, oprirea expansiunii dictaturii binomului Plahotniuc-Dodon, prin participarea la PL la formarea unei majorități parlamentare pro-europene, antioligarhice, anti-Putin și pro-românești, pentru restabilirea democrației în Republica Moldova, asigurarea separării puterilor în stat, asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului, restabilirea relației armonioase cu UE și alți parteneri de dezvoltare, întru asigurarea bunăstării fiecărui cetățean al statului nostru și facilitarea drumului către Unirea Basarabiei cu România.

 

 

Rezoluția adoptată de Congresul V al PL: Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc – Partidul Liberal, stegarul Unirii 

Românii basarabeni au fost îndepărtați de la sânul Patriei România, prin voia criminală a dictatorilor veacului ce a apus, dar sângele apă nu se face, am fost, suntem și vom rămâne români, până la sfârșitul veacurilor, iar Unirea Basarabiei cu România, aducerea acasă a basarabenilor, este a fost și va rămâne dezideratul politic suprem al Partidului Liberal.

Cei 200 de ani de ocupație rusească, de deznaționalizare, rusificare, abrutizare și pauperizare, dar și cei aproape 30 de ani, așa-zisă independență a Republicii Moldova și-au pus puternic amprenta pe conștiința națională a românilor basarabeni, care, din păcate, rămân prizonierii preceptelor de ocupație rusească, conform cărora moldovenii ar fi diferiți ca popor de români, iar limba română ar fi o limbă străină de „limba moldovenească”, o altă invenție sovietică, încă valabilă, într-o anumită măsură, pentru mulți cetățeni ai Republicii Moldova, ce continuă să plătească tribut imperialismului velico-rus.

Astfel, nici după 27 de ani de la despărțirea formală de Federația Rusă, în cadrul URSS, moldovenii nu s-au dumerit în măsura necesară, ce sunt, români sau moldoveni, ce limbă vorbesc româna sau moldovenească, în aceste condiții, acest stăvilar politic, alimentat în permanență de Federația Rusă, ce nu dorește să piardă Basarabia din sfera sa de influență, este cea mai mare opreliște în calea deznodământului natural ce ar duce spre Unire, ori și astăzi în Republica Moldova, peste 80% din cetățeni sunt români basarabeni și vorbesc limba română, iar suportul lor politic și electoral ar fi suficient pentru desăvârșirea politică a Unirii, ori din partea României, disponibilitatea de a ne primi acasă, la trupul Țării, a fost, este și va fi practic unanimă din partea cetățenilor, dar și a tuturor forțelor politice, de ieri, de azi și de mâine.

Din păcate, propaganda rusească, dar și truda, răsplătiră generos de Kremlin, a agenților-băștinași ai Federației Ruse, mulți dintre care sunt înrolați în partide politice moldovenești, țin cetățenii noștri departe de România, departe de NATO și UE, departe de bunăstare și împlinire. În zorii anilor 90, produsul intern brut pe cap de locuitor în România și Republica Moldova era practic egal, astăzi după ce România și-a făcut temele mari, iar Republica Moldova tot hăulește între vest și est, disparitatea dintre nivelul de trai în cele două state românești este 1 la 5 în favoarea României, astfel, orice indicator va releva faptul că pensiile, salariile, bursele sau alocațiile de tot felul sunt de 4-5 ori mai mari în România decât în Republica Moldova. România înregistrează deja de mai mulți ani la rând cea mai mare creștere economică dintre toate statele UE, pe când Republica Moldova aluncă în hăul sărăciei, mai ales după furtul miliardului, ce a secătuit și mai mult puterea economică insuficientă a acestui stat artificial, creat după vrerea lui Stalin și Hitler și menținut după vrerea lui Vladimir Vladimirovici Putin.

În aceste condiții Partidul Liberal, reafirmă Unirea, drept deziderat politic major, angajându-se plenar întru desăvârșirea cât mai grabnică a operei de Unire pentru vecie a Basarabeie cu România, așa cum o rânduit domnul Dumnezeu, când a pus românii în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

În cadrul Congresului V al PL a fost votată și Declarația de Unire cu România, adoptată de Consiliul Republican al PL.

Chișinău, 1 decembrie 2018


 

 

 

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.