Duminică, 24 iunie 2018, Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal și Corina Fusu, prim-vicepreședinta PL, au participat la Conferința Ordinară a Organizației Teritoriale PL Călărași.
În discursul său, liderul PL a trecut în revistă situația social-politică din R. Moldova, gravitatea acțiunilor anti-democratice pe care le întreprinde guvernarea lui Plahotniuc, prin invalidarea scrutinului electoral din Chișinău și răfuiala cu oponenții politici.
Mihai Ghimpu a accentuat că, „arestarea lui Dorin Chirtoacă în anul 2017 și suspendarea ilegală din funcție, dar și invalidarea alegerilor locale care au avut loc în Chișinău demonstrează că Plahotniuc a dorit și dorește în continuare să dețină controlul asupra Primăriei mun. Chișinău, iar dosarele penale fabricate lui Dorin Chirtoacă au fost doar un pretext pentru a-și atinge scopul”.
Președintele PL a menționat că, „protestele ce au avut loc în fața Primăriei și Piața Marii Adunări Naționale, sunt necesare, atunci când democrația, libertatea și drepturile cetățenești, inclusiv dreptul la vot, ne sunt amenințate. Societatea noastră, care gândește liber, împreună cu clasa politică care nu este în subordinea regimului Plahotniuc-Dodon ar trebui să se unească, în numele viitorului nostru românesc și european, care astăzi este pus în pericol de acest Binom toxic.
Scopul lui Plahotniuc este menținerea, cu orice preț, la putere, iar metodele pe care le aplică împotriva oponenților politici prin arestări, suspendări și intimidări ne arată disperarea și slăbiciunea regimului său. Acest Binom a ajuns să se teamă de votul chișinăuienilor, a ajuns să desconsidere votul locuitorilor din Chișinău, doar dintr-un singur motiv: că alegătorii nu gândesc ca el, că oamenii liberi vor ca ei singuri să decidă cine le este primarul, nu Plahotniuc și Dodon, la ceas de noapte.”
Pentru PL, acest an este unul plin de simbolism, în care marcăm Centenarul Marii Uniri. Totodată, acest an este unul crucial pentru noi, pentru că în toamnă vom avea alegeri parlamentare, care vor fi organizate în baza sistemului electoral mixt – o înțelegere meschină dintre Plahotniuc și Dodon.
Dar înainte de aceste alegeri parlamentare, urmează să aibă loc Congresul ordinar al partidului, în urma căruia vom ieși întăriți, motivați să doborâm acest regim, iar apoi să întregim neamul românesc.
„În anul Centenarului Marii Uniri, românii de pe ambele maluri ale Prutului protestează. Suntem nu doar frați de sânge, dar și de suferință și nedreptate. Pe un mal al Prutului, românii apără justiția în stradă, pe alt mal, o contestă. Vă îndemn, dragi colegi, să luptăm și să nu încetăm să credem în izbânda noastră!”, a conchis Mihai Ghimpu.
Corina Fusu a mulțumit participanților la ședință pentru devotamentul și consecvența de care au dat dovadă, pe parcursul ultimilor ani, liberalii Organizației PL Călărși. “În pofida tuturor dificultăților prin care trece societatea din RM, dar și provocările la care este supus Partidul Liberal, scopul nostru rămâne necurmat același: lupta permanentă pentru Libertate, Demnitate, Bunăstare! În situația în care democrația la noi lunecă tot mai vertiginos spre totalitarism, Unirea cu România, se conturează tot mai mult ca unica soluție pentru un viitor al copiilor noștri, la ei acasă” – a ținut să sublinieze dna Fusu.
În debutul conferinței s-a aprobat ordinea de zi, având următorul conținut: Raportul de activitate, Alegerea Președintelui, Vicepreședinților, membrii Biroului Permanent, Secretarului Coordonator, Comisia Teritoriala de Cenzori, de Etică și Disciplină a OT a PL Călărași, precum și confirmarea componenței Consiliului Teritorial. Delegații, care au participat la Conferință l-au votat pe Petru COSOI să conducă, în continuare, Organizația Teritorială PL din Călărași, iar Victor Ambroci, Zinaida Bădărău, Tudor Radu și Nicolae Ivas au fost aleși în funcția de vicepreședinți. Conferința a desemnat și membrii Biroului Politic și ai Consiliului Teritorial. Conferința Teritorială a desemnat și delegații la cel de-al V-lea Congres al Partidului Liberal, care urmează se desfășoare curând.
Serviciul de presă al PL
25.06.2018