Stimaţi colegi deputaţi, Onorată asistenţă,
La sfârşit de sesiune, ar fi corect, să venim la tribuna parlamentului cu un mesaj optimist despre cele realizate şi cu strategii pentru anul parlamentar 2016.
Situaţia social-politică din republică este una care impune, iminent, acţiuni stringente de ajustare a stării curente de lucruri.
Anul 2015 a fost marcat de evenimente politice care s-au perindat cu bune şi reuşite, dar şi cu eşecuri, care în cele din urmă, a provocat criza politică şi socială din care avem datoria să ieşim cu demnitate în anul 2016.
După alegerile din noiembrie 2014, eram ferm convinşi că vom continua împreună în cheia implementării reformelor ce ar fi condus Republica Moldova în familia europeană, având obligaţiunea morală de depăşire a frustrărilor cauzate de mai mulţi factori, deveniţi proverbiali.
Dar n-a fost să fie. În loc să ne întindem mâna şi să ne aşezăm la masa tratativelor, pentru cineva au fost mai presus interesele de partid, decât bunăstarea cetăţenilor. Lupta pentru putere, neîncrederea partenerilor de negocieri a dus la ignorarea principiilor propuse de PL, astfel încât am ajuns în situaţia instaurării unui Guvern minoritar cu susţinerea tacită a PCRM-ului, iar poporul a fost pus pe linia de aşteptare a schimbărilor care trebuiau firesc să se producă, căci acest Guvern nu avea o majoritate în susţinerea reformelor pro-europene, fapt confirmat prin propria demisie. Toate acestea puteau fi evitate, dacă se lua în considerare criteriile propuse de PL şi anume:
1)Reformarea justiției și instituțiilor independente cu subordonare parlamentară.
2) Adoptarea unei noi Constituții pentru ajustarea ei la standardele europene fapt care ne-ar fi permisă să evităm crizele politice.
3) Elucidarea furtului din sistemului şi anume de la BEM, UniBank şi Banca Socială precum și cesionarea frauduloasă a Aeroportului Internațional Chișinău iar persoanelor care se fac vinovate de acest lucru să fie trase la răspundere.
4) Descentralizarea puterii și transferul de competenţe şi fonduri de la APC la APL pentru a nu mai fi ostatică şi serviabilă partidelor de la guvernare, norme care ar fi apropiat Republica Moldova de familia statelor de drept.
Dar nu a fost să fie aşa, pentru că interesele au fost altele, de aceea unora le-a fost mai simplu să la amâne de pe o zi pe alta, dar de fapt să le ignore.
Stimaţi cetăţeni!
Instabilitatea politică a continuat în lipsa unei majorităţi, iar odată cu formarea unui nou Guvern în luna iulie, unde au fost acceptate propunerile Partidului Liberal, cetăţenilor li s-a oferit speranţă, prin formarea AIE-3, că putem depăşi criza politică, fapt pentru care PL a acceptat să participe la guvernare. Însă, fantoma miliardului furat, ca la drumul mare, când PL a fost scos de la guvernare în perioada 2013 – iulie 2015, nu putea să nu lase amprente. Amprentele hoţilor au început să fie developate, iar unii făptaşi au fost identificaţi în schemele de delapidare, unii din ei aflându-se chiar în Parlamentul Republicii Moldova.
Arestarea celor implicaţi în furtul miliardului, în loc să ne impună să tragem concluzii şi să începem curăţarea clasei politice, a dus din nou la o luptă de interese, ceea ce a creat o nouă criză politică. Şi aici unii colegi de alianţă au dat dovadă de egoism politic, interes personal şi de grup, în loc să punem în aplicare principiile invocate în Acordul de formare a Alianţei. Parafrazându-l pe celebrul Cicero, întrebare noastră este, „Cât timp, domnilor deputaţi, credeţi că se poate abuza de răbdarea oamenilor”?
Noi, Partidul Liberal considerăm că ancheta privind delapidarea miliardului din sistemul bancar trebuie să urmeze cursul firesc al legii, aşa încât să fie traşi la răspundere toţi cei implicaţi în schemele de fraudare, or nimeni nu este în drept să jefuiască propriul popor. Ca exemplu, Ilan Şor care este unul din principalii vinovaţi, se plimbă cu escortă de la Chişinău spre Orhei, crezând că poate fi absolvit de răspundere. Suntem siguri că atît el cît şi alţii vor răspunde pentru faptele lor.
O situaţia complicată și fără precedent pentru Republica Moldova, este demararea unui nou an bugetar și fără un Guvern plenipotenţiar, ceea ce aprofundează şi mai mult criza politică. În acest context, suntem puşi în faţa unei dileme sheakspeariene: a fi sau a nu Republica Moldova ca stat european. Pentru că a merge în alegeri anticipate, cum îşi doresc unii, înseamnă returnarea cursului european al Republicii Moldova şi revenirea în sfera de interese a Federaţiei Ruse.
Evitării alegerilor anticipatelor va da dovadă de maturitate politică respectarea votului cetăţenilor care ne-au delegat în Parlament şi susţinerea partenerilor europeni care îşi pun speranţă în Republica Moldova că poate trece testul de integritate europeană.
Stimaţi colegi!
Într-o înţelegere deplină a stării actuale, împreună cu partidele pro-europene putem oferi încredere poporului în ziua de mâine, doar fiind uniţi în ideea cu care am acces în Parlament în noiembrie 2014, prin promovarea reformelor, de a lucra pentru oameni. de a nu fura şi de a nu ne juca de-a alegerile anticipate.
Aşadar, frustrările şi egoismul nu au dat rezultate. De aceea, propunerea noastră este să ne bazăm pe muncă, iar în locul revanşismului să aplicăm elementele civilizate de comunicare şi spirit de echipă ca la finele mandatului să demonstrăm că suntem o clasă politică responsabilă care a pus mai presus de toate dreptatea, bunăstarea şi libertatea cetăţenilor.
Aşadar, stimaţi deputaţi, Vă îndemn să intrăm în noul an cu mai multă luciditate în luările de decizii, cu abordări empirice de legi puse în serviciu poporului şi încrederea în puterile noastre că la etapa actuală doar noi putem schimba situaţia existentă în una mult mai bună şi nu acei care îşi doresc anticipate, pentru a veni la putere şi să ne împiedice distanţarea de cei care ne-au ocupat.
Noi, liberalii, vom face tot posibilul ca sacrificiile aduse de generaţiile anterioare în lupta pentru adevăr, dreptate, libertate să nu fi fost în zadar şi nu vom oferi nimănui plăcerea să schimbe direcția european, prin alegeri anticipate, fapt care poate accentua şi mai mult criza economică și social –politică.
Stimaţi cetăţeni, în minutele care ne apropie şi mai mut de sărbătorile de Revelion, Partidul Liberal vă urează în anul care vine sănătate şi răbdare, voinţă permanentă de a schimba lucrurile spre bine.
Vă mulţumim pentru atenţie
Chișinău, 29 decembrie 2015