print
PL contestă “Legea 2%” şi dezvăluie o altă schemă de sustragere a banilor publici
03.02.2014
2880 Accesări
Astăzi, 3 februarie 2013, Deputaţii PL au susţinut o conferinţă de presă cu tema: “Dejucarea tentativei de sustragere a banilor publici, în vederea finanțării campaniei electorale”.

Deputaţii PL au accentuat că modificările prevederii   Codului Fiscal, ce permite persoanelor fizice să direcționeze 2% din impozitul salarial către ONG-uri și instituții religioase, au fost efectuate neavând avizul Guvernului şi încălcând principiul puterii locale, astfel, încălcând Constituţia.

În cadrul Conferinţei de presă, Mihai Ghimpu a subliniat: “V-am invitat pentru a vă atrage atenţia că şirul fărădelegilor continuă din partea foştilor colegi de Alianţă, în cazul dat este vorba de PLDM, întrucât preşedintele Comisiei Economie, Buget şi  Finanţe, Dl Veaceslav Ioniţă, a fost înaintat de  PLDM la această funcţie. Când e ultima zi a ședințelor, înainte de vacanță, când lumea e cu gândul la odihnă, se bagă subtil modificări legate de politica bugetar fiscală. E o șmecherie de hoţie! PLDM, probabil, pregăteşte mecanisme de a manipula cetăţenii. Prin această Lege de 2 %,  urmează să fie sustrași 40 de milioane de lei din banii publici. Anul 2014 este un an electoral, acesta e răspunsul. Nu degeaba acum s-au făcut aceste modificări”, a mai menţionat Mihai Ghimpu.

Deputatul Gheorghe Brega a informat că instituțiile publice și întreprinderile mari din municipiul Chișinău, cum ar fi Ministerul Finanțelor, Ministrul Sănătății, MAI, Ministerul Educaţiei ş.a. care sunt gestionate de PLDM şi care au câte 15-20 mii de angajați, i-ar putea sili să vină cu câte o cerere în care să se menționeze că renunță la cele 2% din salariu în favoarea ONG-urilor loiale PLDM-ului. Aceasta este o comandă politică evidentă, iar banii pot merge în campania electorală a PLDM.

În continuare, Corina Fusu a menţionat  că deşi  Partidul Liberal nu se află azi la Guvernare, totuşi  susţine consecvent cursul European al RM şi este obligat să urmărească cu mare atenţie derapajele Coaliţiei  de la normele şi valorile europene.  În acest context, Corina Fusu a completat: “Atenţionăm că 40 mln lei vor fi sustraşi din banii publici în mod obraznic şi, probabil, folosiţi pentru campania electorală a PLDM-ului prin ONG-urile pe care ei le vor selecta pentru a le promova interesele lor politice. Este dreptul salariatului de a decide către care ONG să  direcţioneze 2% din venit, aşa cum se practică în statele europene. Prevederea că Guvernul stabileşte lista este dovadă a ceea ce afirmăm noi. PL solicită sistarea imediată a prevederii din Codul Fiscal, noi suntem pentru a readuce în societate dezbaterea, discuţia despre această lege, vrem să cunoaştem opinia tuturor Ministerelor care au lucrat pentru această lege şi care nu ştiu că a fost inclusă în Codul Fiscal. Asemenea fraude strigătoare la cer sunt extrem de periculoase!”

La rândul său, deputatul PL Valeriu Munteanu a precizat că amendamentul la politica bugetar-fiscală prin care a fost introdusă contribuția de 2 % nu a avut avizul Guvernului și nici nu au fost identificate surse financiare pentru a compensa pierderile pe care le-ar putea suporta administrația publică locală.
„Proporțional din impozitul pe salariu vor fi adunați 40 de milioane de lei. Problema este că acești bani vor putea fi distribuiți la buna discreție a Ministerului Justiției. Respectiv, PLDM va hotărî la care ONG-uri vor merge acești bani.  În mare parte, cele 40 de milioane de lei vor fi redirecționate către ONG-urile sau bisericile care vor accepta să promoveze interesele  PLDM-ului.  Cu atât mai mult că la 23 noiembrie 2013, Guvernul a avizat negativ acest proiect de lege din cauza mecanismului care nu corespunde standardelor europene şi a lipsei de finanţe pentru a compensa această sumă”, a precizat Valeriu Munteanu.

Valeriu Munteanu a mai subliniat că proiectul de lege nu a fost coordonat cu autoritățile publice locale, dar nici cu societatea civilă.


PL  a sesizat şi de această dată Curtea Constituţională şi a solicitat suspendarea, până la soluţionarea în fond a cauzei, a acţiunii dispoziţiilor pct. 34 al Art. IX din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.173–176, art. 586) prin care art. 88 din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24.04.1997 a fost completat cu alin. (7); Fixarea examinării sesizării într-un termen cât mai restrâns posibil; Exercitarea controlului constituţionalităţii şi declararea neconstituţională a dispoziţiilor pct. 34 al Art. IX din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 324 din 23.12.2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.173–176, art. 586) prin care art. 88 din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24.04.1997 a fost completat cu alin. (7) cu următorul conţinut: „Persoanele fizice, cu excepţia întreprinzătorilor individuali şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pot dispune asupra destinaţiei unei sume de până la 2% din suma calculată la buget a impozitului pe venit din salariu pentru susţinerea organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase. Mecanismul de repartizare procentuală şi lista organizaţiilor necomerciale de utilitate publică şi a instituţiilor religioase care beneficiază de direcţionarea unui cuantum procentual din impozitul pe venit achitat pe parcursul unui an se stabilesc de Guvern”.





Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
3 februarie 2014
Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.