print
Iniţiativa deputaţilor PL: reprezentanţii din diasporă vor putea fi angajaţi în calitate de funcţionari care nu deţin posturi diplomatice în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova
27.12.2012
1714 Accesări

Deputaţii liberali propun ca cetăţenii Republicii Moldova, stabiliţi cu traiul permanent în statele unde Republica Moldova are misiuni diplomatice, să poată fi angajaţi în calitate de funcţionari care nu deţin posturi diplomatice şi personal administrativ-tehnic şi de serviciu.

Iniţiativa legislativă de modificare şi completare a legii cu privire la serviciul diplomatic aparţine grupului de deputaţi PL Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru, Gheorghe Brega, Valeriu Saharneanu, Vadim Cojocaru şi Anatol Arhire.

Autorii iniţiativei legislative propun ca angajarea funcţionarilor care nu deţin posturi  diplomatice să se facă în bază de concurs. La concurs vor putea participa doar reprezentanţii diasporei, cetăţeni ai Republicii Moldova, stabiliţi cu traiul permanent în ţara unde activează misiunea diplomatică respectivă. Candidaţii vor trebui să aibă studii universitare (licenţă sau masterat), să cunoască limba de stat a Republicii Moldova şi limba oficială a ţării unde este situată misiunea diplomatică.

O altă modificare propusă se referă la angajarea personalului într-un post diplomatic. Autorii propun ca persoana angajată într-un post diplomatic obligatoriu să deţină o diplomă de studii de masterat, şi nu doar de licenţă, aşa cum stipulează prevederile actuale.

Deputaţii liberali consideră că respectiva iniţiativă legislativă va eficientiza funcţionarea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare. „Foarte mulţi compatrioţi de-ai noştri, cetăţeni ai Republicii Moldova, fiind stabiliţi cu traiul permanent în statele unde Republica Moldova are misiuni diplomatice şi având studii respective în domeniile de profil, ar putea cu uşurinţă să fie angajaţi în funcţii administrativ-tehnice, în bază de concurs, bugetul statului fiind scutit astfel de cheltuieli suplimentare, iar calitatea personalului administrativ-tehnic va fi asigurată printr-o selecţie adecvată a candidaţilor, care, garantat, cunosc limba oficială a statului gazdă şi, fiind integraţi plenar în societăţile gazdă, ar oferi un complement de informaţii şi cunoştinţe, asigurând inclusiv buna funcţionare a misiunilor diplomatice, fapt care nu este deloc unul de neglijat”, menţionează autorii iniţiativei legislative în nota informativă ce însoţeşte proiectul de lege.

Totodată, deputaţii liberali cred că valorificarea potenţialului diasporei, ce poate fi pus în serviciul Republicii Moldova, va exclude „incoerenţele unor angajări, deseori aleatorii şi absolut deplasate din punct de vedere al profesionalismului, angajări care, cu siguranţă, decurg din relaţii de nepotism şi favoritism”.

În prezent, personalul administrativ-tehnic în cadrul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova este recrutat din rândul cetăţenilor Republicii Moldova, care au reşedinţă pe teritoriul Republicii Moldova. Din bugetul de stat pentru personalul administrativ-tehnic sunt achitate atât salariile, cât şi cheltuielile adiţionale pe durata acestor angajări (cazare, transport, asigurare medicală etc.), inclusiv pentru membrii familiilor acestora.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată în Parlament şi urmează a fi discutată în comisiile parlamentare, iar apoi propusă Parlamentului spre aprobare.

Iniţiativa legislativă şi nota informativă ce însoţeşte proiectul de lege sunt disponibile pe site-ul Parlamentului http://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/1538/Default.aspx

Fracţiunea Parlamentară PL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.