print
(video) Tineretul Liberal a semnat un acord de parteneriat cu Organizaţia "Alianţa Naţională" din Ucraina
24.12.2009
4026 Accesări
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal a stabilit relaţii de colaborare cu Organizaţia obştească de tineret din Ucraina „Alianţa Naţională”. Acordul de parteneriat dintre cele două organizaţii politice de tineret a fost semnat  la 22 decembrie 2009, la sediul Partidului Liberal din mun. Chişinău, de către preşedintele Tineretului Liberal, Sergiu Boghean şi preşedintele Organizaţiei „Alianţa Naţională”, Igor Guzi.

Parteneriatul dintre cele două organizaţii include dezvoltarea colaborării bilaterale îndreptată spre îmbunătăţirea situaţiei vorbitorilor de limbă română din Ucraina şi diasporei ucrainene în Republica Moldova, susţinerea opţiunii europene şi euro-atlantice a tinerilor şi desfăşurarea de consultări comune pe probleme de relaţii internaţionale.

Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de Tineret PL consideră că „odată cu semnarea acordului de parteneriat cu Organizaţia „Alianţa Naţională", transmitem un mesaj de susţinere grupului etnic majoritar din Republica Moldova,arătându-le că suntem deschişi colaborărilor. Avem nevoie de astfel de iniţiative pentru integrarea plenară a etnicilor ucraineni în societatea moldovenească, precum şi pentru susţinerea vorbitorilor de limbă română din Ucraina”

Igor Guzi, preşedintele Organizaţiei „Alianţa Naţională”, a menţionat în mesajul său că a avut ocazia să încheie acorduri de colaborare cu organizaţii de tineret formate din etnici ucraineni din Republica Moldova, însă a refuzat motivând că nu doreşte să sprijine organizaţii pro-comuniste. „Am ales Organizaţia de Tineret PL, deoarece avem valori şi viziuni comune. Vom acorda sprijinul nostru forţelor democratice din Republica Moldova” a mai adăugat Guzi.

Preşedinţii celor două organizaţii de tineret au stabilit un program de activităţi pentru anul 2010, ce include vizite de studiu în Ucraina şi Republica Moldova, organizarea unor tabere de odihnă pe timp de vară, conferinţe şi forumuri cu participarea reprezentanţilor şi experţilor din ambele părţi.

Organizaţia obştească de tineret „Alianţa Naţională” s-a constituit în anul 2005. Optează pentru implicarea masivă a tinerilor în viaţa politică şi consolidarea forţelor de dreapta în Ucraina. În cadrul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, care vor avea loc la 17 ianuarie 2009, organizaţia „Alianţa Naţională” sprijină candidatura lui Victor Iuşenco.

 

Galerie foto:

Igor Guzi şi Sergiu Boghean încheie un acord de parteneriat între organizaţiile pe care le conduc

O fotografie comună a participanţilor la semnarea acordului de parteneriat între OTPL şi "Alianţa Naţională"

Liderul "Alianţei Naţionale" din Ucraina, Igor Guzi în vizită la Ministrul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova

Fotografie comună: Preşedintele organizaţiei "Alianţa Naţională", Igor Guzi, ofiţerul internaţional al organizaţiei, Oxana Loico si ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu

În vizită la Viceprim-ministru, Ion Negrei, responsabil de problemele sociale

Serviciul de presă a organizaţiei "Alianţa Naţională" din Ucraina a plasat pe site-ul organizaţiei o ştire despre semnarea acordului de parteneriat.

Sursa: Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice OTPL

Copyright © 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.