• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
    Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului.
    29.02.2024 - 25.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  DECLARAȚIA MP UNIREA cu privire la încercarea lui I. Dodon de interzicere a UNIRII

    DECLARAȚIA MP UNIREA cu privire la încercarea lui I. Dodon de interzicere a UNIRII

    26.02.2020  

    Mișcarea Politică UNIREA condamnă cu vehemență declarațiile iresponsabile și halucinante ale lui Igor Dodon, cu privire la modificarea Constituției, art.142, alin.1), pentru interzicerea Unirii.

    MPU va aduce la cunoștință organismelor internaționale, inclusiv Curții Penale Internaționale de la Haga, tentativele sale de negare a pluralismului politic, pluralismului de opinie, a libertății de exprimare și a practicii judiciare în legătură cu constituționalitatea unionismului, existența în Republica Moldova inclusiv pe baza precedentelor CEDO.

    Dodon trebuie demis și adus în fața Curții Penale Internaționale de la Haga sau trebuie diagnosticat și internat.

    1. Atacurile continue asupra Unirii și amenințările permanente la adresa unioniștilor din partea lui Dodon reprezintă o formă de persecutare a unui segment politic și civil - tot mai important - din societate, care a ajuns la peste 1/3 din populația RM, ceea ce constituie o crimă împotriva umanității, în conformitate cu art.7 lit. h) din Statutul Curții Penale Internaționale: https://www.icc-cpi.int

    2. Derapajele antidemocratice repetate ale lui Dodon, de atac la adresa unioniștilor, cu amenințarea de a interzice un curent firesc, existent prin voința oamenilor, intenția anunțată de modificare a Constituției, în vederea interzicerii obiectivului politic al Unirii, vin în contradicție flagrantă cu drepturile și cu libertățile fundamentale ale omului, consacrate de către ONU, Consiliului Europei, Uniunea Europeană, OSCE, practica CEDO etc.

    3. Republica Moldova (RM) face parte din organismele internaționale menționate mai sus și este un stat asociat Uniunii Europene.

    4. Aderând la aceste organizații internaționale, RM a semnat și a ratificat acorduri obligatorii și pentru RM, care, în materie de drepturi ale omului prevalează și asupra Constituției RM, fiind cu aplicabilitate directă la nivelul oricărei instituții de stat.

    5. Pe data de 10 septembrie 1991, la două săptămâni de la proclamarea Independenței, RM a decis să adere la Conferința pentru Securitate și Cooperare din Europa (CSCE - devenită mai târziu OSCE) și să semneze Actul Final de la Helsinki: https://www.legis.md/căutare/getResults

    6. Actul Final de la Helsinki, care datează încă de la 1 august 1975, prevede, în pct. 1, posibilitatea modificării pașnice a frontierelor statelor, prin acord: https://www.legis.md/căutare/getResults

    Or, art.142, alin.1), din Constituția RM, pe care vrea să-l modifice Dodon, pentru a interzice Unirea, nu face altceva decât reia prevederile Actului Final de la Helsinki.

    7. Actul Final de la Helsinki este menționat și în Declarația de Independență a RM: http://www.istoria.md/…/Declaratia_de_independenta_a_Republ…, deci în Constituția RM, Curtea Constituțională stabilind anterior că Declarația de Independența face parte din Constituție. În același timp, încercarea de modificare a art.142, alin.1), din Constituție contravine flagrant alin.2) din același articol, precum și art.4 din Constituție. Mai mult - fiind vorba de materia “drepturi ale omului”, în mod automat, prevederile tratatelor internaționale, prevalează: http://www.parlament.md/…/t…/151/language/ro-RO/Default.aspx

    În cazul în care Dodon va porni procedura de modificare, acțiunile sale ilegale vor trebui imediat constestate la Curtea Constituțională a RM și declarate neconstituționale.

    8. Actul Final de la Helsinki este obligatoriu pentru RM, noi asumându-ne acest angajament internațional încă din 1991-1992, prin aderarea la CSCE și semnarea tratatului respectiv. Legea cu privire la tratate prevede în mod expres, în art.19 și 22, acest lucru: uhttps://www.legis.md/căutare/getResults?doc_id=92552&lang=ro

    9. Rezultă că - pentru a-și putea realiza “planurile geniale” - Dodon trebuie să modifice nu numai Constituția, dar și Declarația de Independență, și Actul Final de la Helsinki, precum și alte documente internaționale, lucru evident imposibil și chiar fantasmagoric. Dodon, în lipsa unor soluții reale la problemele RM și în disperare de cauză, încearcă să-l copieze pe stăpânul său, Putin, care la rândul sau vrea să modifice Constituția Rusiei, astfel încât tratatele internaționale și hotărârile CEDO să nu mai aibă valoare în Rusia, ceea ce ar transforma Rusia, din nou, într-un GULAG sovietic. Dodon vrea să extindă GULAG-ul și în RM.

    Concluzii:

    Dodon a arătat că:

    1. Și după 4 ani de mandat este nepregătit în ale Constituției, care ar fi trebuit să fie cartea sa de căpătai. Dodon așa și nu a devenit Președinte al RM.

    2. Este agresiv și șovin în adresa unioniștilor, ceea ce a depășit, spiritul și litera legii, motiv pentru care trebuie tras la răspundere, nu numai în RM, dar deja, la Haga.

    3. Unirea poate și va avea loc, oricâte piedici vor fi puse de Putin, Dodon, Krasnoselski s.a., și oricâte tentative vor mai fi din partea Rusiei, de deturnare a RM, din drumul său firesc spre Unire.

    4. În mod mizerabil, Dodon vrea să folosească revizuirea Constituției și referendumul, împotriva Constituției și a democrației, însăși. MPU va aduce la cunoștință organismelor internaționale, cele menționate, inclusiv Curții Penale Internaționale de la Haga.

    5. Lui Dodon îi este frică de Unire, de aceasta vrea să o interzică. Dodon, de ce ți-e frică, de aia nu scapi, spune o vorbă veche românească! MPU va apăra Unirea și nu va admite să aibă loc un pretins “referendum”, prin care fie suprimat dreptul fundamental al cetățenilor RM la Unire.

    Chișinău, 26 februarie 2020

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com