• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Un monument în memoria victimelor ocupației sovietice a fost dezvelit la Romanovca, Ungheni.

    Un monument în memoria victimelor ocupației sovietice a fost dezvelit la Romanovca, Ungheni.

    25.08.2014  

    Duminică, 24 august 2014, când unii „patrioți” sărbătoreau așa-zisa eliberare a R. Moldova, Partidul Liberal a dezvelit în localitatea Romanovca, Ungheni, un monument  în memoria victimelor regimului totalitar comunist de ocupaţie.

    La ceremonia de inaugurare au participat: Ion Apostol, Secretarul General PL, Ion Casian, reprezentantul Biroului Politic PL în raionul Ungheni, Iurie Chirinciuc, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Ungheni, foşti represaţi, victime ale regimului comunist şi locuitori ai satului.

    D-nul Ion Apostol a menţionat la inaugurare că acest monument face parte din proiectul „Un monument pentru fiecare sat”, lansat de Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, încă din perioada când exercita funcţia de Preşedinte Interimar al RM, iar acest proiect va continua, căci noile generaţii trebuie să cunoască adevărul şi soarta tragică pe care a avut-o acest popor. „Inaugurarea unui asemenea monument cu sprijinul locuitorilor din s. Romanovca, unde majoritatea sunt ucraineni de etnie, ne dă speranțe că lucrurile revin în albia firească”, a mai menționat Ion Apostol

    “Vă felicit, stimaţi locuitori ai s. Romanovca, pentru această realizare. Avem, cu certitudine, nevoie de acest monument, căci acum se încearcă cu disperare să fie șterse chinurile, sângele şi durerea celor care au suferit din cauza regimului comunist. Transmit sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la ridicarea monumentului şi, în mod special, Preşedintelui Mihai Ghimpu. Datorită Partidului Liberal în mai multe localităţi au fost construite monumente în memoria victimelor regimului comunist. Vă rog, stimaţi locuitori, aveţi mare grijă şi respect faţă de acest simbol al durerii!” a precizat D-nul Ion Casian la inaugurare.

    Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Ungheni, D-nul Iurie Chirinciuc, la inițiativa căruia a fost inaugurat acest monument, a accentuat că un astfel de monument a fost aşteptat decenii la rând şi iată că, în sfârşit, a venit ziua când este inaugurat. „Această „pomană”, venită în această zi tragică de 24 august, și cu mare întîrziere, doreşte să ajungă la cei care au suferit din cauza foametei organizate, care au fost persecutaţi, dezmoşteniţi şi deportaţi de regimul criminal. Să le păstrăm memoria, să nu-i uităm, căci numai vorbind de suferinţele predecesorilor noştri, vom putea face ca aceste file negre şi triste ale istoriei neamului nostru să nu se mai repete”, a punctat Iurie Chirinciuc.

    Foştii deportaţi, victime ale regimului comunist de ocupaţie, au relatat celor prezenţi despre chinurile prin care au trecut în anii în care au fost deportaţi, în anii foametei organizate şi alte suferinţe pe care au fost nevoiţi să le suporte. Totodată, aceştia au mulţumit celor care au contribuit la ridicarea monumentului şi au declarat cu mândrie că de acum încolo vor avea unde să depună o floare pentru cei care, fără nicio vină, au murit în suferinţă şi nedreptate.

    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    25 august 2014
     
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com