• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Noi cluburi liberale – Clubul Liberal Geneva, Elveţia şi Clubul Liberal Santander, Spania

    Noi cluburi liberale – Clubul Liberal Geneva, Elveţia şi Clubul Liberal Santander, Spania

    26.05.2014  
    Anatol Șalaru, Prim-vicepreședinte PL,  ex-Ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, la invitația domnului Arcadie Târgoală, a avut duminică, 25 mai 2014, la Geneva, o întâlnire cu reprezentanții diasporei R. Moldova din Elveția. 
    La întâlnire a participat un număr de români moldoveni, care aflați departe de casă, nu sunt indiferenți și trăiesc cu dorința și cu speranța de a dispune de posibilitatea să se implice activ în dezvoltarea și modernizarea republicii. Cetățenii își doresc să stabilească și să mențină un contact în viitor cu autoritățile republicii, pentru a-și putea lăsa auzită vocea, iar în acest sens mizează cu desăvârșire pe atitudinea responsabilă și acțiunile consecvente, de care a dat mereu dovadă Partidul Liberal. În acest context, cei prezenți, și-au exprimat susținerea față de partid și față de liderii acestuia, susținând propunerea lui Arcadie Târgoală de a constitui la Geneva un Club Liberal, care să promoveze valorile și principiile liberale, libertatea, adevărul, dreptatea și bunăstarea, valori pe care PL și-a concretizat mereu acțiunile. 
    Astfel, în funcția de președinte al Clubului Liberal a fost ales în unanimitate, Arcadie Târgoală, în funcția de vicepreședinți: Ala Târgoală și Eugenia Condrea, iar în funcție de secretar – Doina Condrea.
     Anatol Șalaru a salutat ideea de a constitui Clubul Liberal Geneva, mulțumindu-le pe această cale, celor prezenți pentru susținerea și încrederea acordată întregului partid, în frunte cu liderii acestuia. Le-a dorit mult succes  în activitate și i-a asigurat de susținerea deplină a partidului atât în activitatea viitoare a clubului, precum și în toate activitățile ce țin de situația cetățenilor RM din diasporă. „Partidul Liberal este conștient de importanța conlucrării intense cu diapora și vă asigur de acțiunile responsabile întreprinse de către acesta în raport cu cetățenii noștri aflați la muncă sau la studii în afara republicii. Diaspora reprezintă un motor al dezvoltării republicii, de aceea este iminentă necesitatea unei reforme legislative  și instituționale în vederea schimbării situației actuale și crearea condițiilor necesare de dezvoltare pentru ca cei plecați să se poată întoarce acasă, unde să găsească un mediu dinamic și favorabil dezvoltării și realizării profesionale precum și personale. Partidul Liberal își propune o sincronizare cu acțiunile și proiectele Dvs, a celor plecați departe de casă, în vederea susținerii revenirii Dvs acasă. Potențialul inegalabil și resursele spirituale și intelectuale uriașe de care ați dat dovadă în tot timpul cât ați fost plecați departe de casă, precum și contribuția financiară pe care ați acordat-o mereu republicii în toți acești ani, este de o importanță incontestabilă. Iar la momentul actual, Partidul Liberal își asumă responsabilitatea de a vă susține în realizarea unui viitor prosper acasă, a unui viitor european și în R. Moldova.”, a reiterat Anatol Șalaru.
     În  cadrul întâlnirii, Anatol Șalaru a mai prezentat situația politică din republică, discutânt despre problemele cu care se confruntă diaspora, precum și problemele întregii societăți din republică. 
    Cei prezenți  au ținut să reitereze faptul că sunt inițiați în tot ceea ce se întâmplă acasă, urmăresc cu mare interes situația politică și socială din republică, exprimându-și totodată dezamăgirea și nemulțumirea față de acțiunile actualei cualiții de guvernare, care prin acțiunile întreprinse dă dovadă de corupție și hoție. “Ceea ce astăzi se întâmplă la guvernarea RM, nu este altceva decât trădarea poporului, a cetățenilor care așteaptă o schimbare spre bine și un viitor european prosper, dar nu să fie furați de către cei care ar trebui să le apere interesele prin privatizarea BEM și concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Încălcările  legislației ale coaliției de guvernare nu fac altceva decât să  ducă la creșterea emigrării masive din republică, la sărăcie și corupție. Iar noi, cei aflați departe de casă, trăim cu speranța și dorința ca întro zi să ne întoarcem acasă. În acest sens, singura flacără de speranță care ne-a rămas este Partidul Liberal, care a dat dovadă de corectitudine și care este singurul partid care apără interesele cetățenilor.”, a menționat un cetățean prezent la întâlnire.
    Pe aceaastă cale, Anatol Șalaru, a menţionat faptul că: „ Partidul Liberal a demontrat prin acțiunile sale, necontenit, verticalitate și consecvență  în vederea parcurgerii cu succes a cursului european, precum și pentru Libertatea, Dreptatea, Adevărul și Bunăstarea cetățenilor. Întoarcerea acasă a cetățenilor plecați la muncă peste hotare, este dezideratul PL, iar angajamentul nostru este de a vă oferi șanse reale și oportunități de dezvoltare acasă, așa încât plecarea peste hotare să nu reprezinte o constrângere, însă o opțiune de a dobândi o nouă experiență, de a efectua un schimb de experiență. Pentru aceasta, Partidul Liberal întreprinde tot posibilul pentru a promova un stat de drept, în care fiecare cetățean simte viabilitatea legilor, iar cursul European este în ascensiune. Datorită implicării Dvs nemijlocite, R. Moldova a obținut prima victorie în vederea aspirației integrării europene prin obținerea liberei circulații începând cu 28 aprilie 2014 și semnarea Acordului de Asociere cu UE, care la sigur va avea loc. “, a mai adăugat Anatol Șalaru.
    Un nou Club Liberal a fost constituit şi în Spania - Clubul Liberal Santander. Unde, în funcţia de preşedinte a fost ales Nicolae Bulmaga, vicepreşedinţi: Iurie Goncear, Sergiu Ciubara, Andrei Langa şi secretar Alexandru Ulla.
    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    26 mai 2014
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com