• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Deputații PL au înaintat un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii privind deşeurile de producţie şi menajere și Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător

    Deputații PL au înaintat un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii privind deşeurile de producţie şi menajere și Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător

    06.03.2014  
    Deputații Partidului Liberal au înaintat la data de 28 februarie a.c. un proiect de Lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative
    (Legea privind deşeurile de producţie şi menajere nr.1347 din 09.10.97 şi  Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător).

    Proiectul legii în cauză a fost elaborat în scopul realizării obiectivului de guvernare privind demonopolizarea activităţilor de comercializare şi de export ale resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, precum şi în vederea racordării legislaţiei din domeniul colectării şi comercializării acestora la principiile de reglementare a activităţii de întreprinzător stabilite(prin Legea nr.235-XVI din 20.07.2006).

    Deputații PL au argumentat că calorificarea şi reciclarea deşeurilor de metale constituie o ramură importantă şi specifică a economiei statului, care implică necesitatea folosirii raţionale a resurselor limitate, respectarea cerinţelor securităţii industriale şi energetice, şi pe acest motiv, asigurarea unui control de stat este un imperativ de securitate economică şi tehnică
    Luând în considerare faptul, că o eventuală liberalizare a activităţilor de comercializare şi export a deşeurilor, ar putea provoca un val de furturi şi sustrageri de utilaje şi obiecte feroase de pe teritoriul Republicii Moldova, situaţie cu care ţara noastră s-a confruntat la sfârșitul anilor nouăzeci ai secolului trecut, ar fi logic, ca statul, odată cu promovarea ideii de demonopolizare a activităţii în cauză să prevadă şi unele condiţii de selectare rezonabile şi transparente faţă de toţi agenţii economici din domeniu, dictate de specificul activităţii şi de interesele de securitate industrială şi energetică.

    „Propunerile de a introduce unele restricţii nu contravin legislaţiei, şi anume Constituţiei Republicii Moldova. Obligaţia Guvernului, expusă în art.129 alin.(2) din Constituţie, este de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică externă.
    [...]Astfel, promovarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea ambelor legi va asigura accesul la piaţa de comercializare şi de export ale deşeurilor de metale feroase şi neferoase, precum şi va contribui la dezvoltarea concurenţei loiale în domeniul dat, ceea ce va corespunde prevederilor art.4 alin.(4) al Legii nr.1103-XIV din 30.06.2000 cu privire la protecţia concurenţei, şi anume că, statul asigură protecţia drepturilor şi intereselor agentului economic şi ale cetăţeanului (consumatorului) contra activităţii monopoliste şi concurenţei neloiale” - menționează Deputații PL în nota informativă a proiectului.

    Aici puteți vedea Proiectul de Lege



    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    6 martie 2014
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com