• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (Galerie foto) Conferința Filialei Teritoriale Criuleni a PL

    (Galerie foto) Conferința Filialei Teritoriale Criuleni a PL

    28.04.2013  

    Astăzi, 28 aprilie 2013, a avut loc Conferința Filialei Teritoriale Criuleni a Partidului Liberal.

    Pentru desfășurarea conferinței, delegații prezenți au ales președintele și secretarul adunării. În calitate de președinte al adunării a fost ales dl Gheorghe OJOG, primar de Corjova, iar în calitate de secretar – d-na Galina SAȘCO. La ședință a fost prezent și Președintele Partidului Liberal, Mihai GHIMPU, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

    Pe ordinea de zi a ședinței au figurat alegerea președintelui Filialei Teritoriale Criuleni, a vicepreședinților, a secretarului executiv și stabilirea numărului de membri ai Consiliului Raional Criuleni.

    Ședința a fost deliberativă, din 124 membri fiind prezenți 102 membri.

    La începutul ședinței Mihai GHIMPU a făcut o analiză a situației sociale și politice din Republica Moldova, precum și a situației interne din Partid pe fondul trădării așa-numitului „grup reformator”.  Președintele Liberalilor a menţionat transformările prin care trece statul după ce guvernul a primit vot de neîncredere, dar și ultimele evenimente de pe arena politică. Președintele PL i-a mulțumit fostului președinte al Filialei Teritoriale Criuleni, d-lui Dionisie BOAGHE, exprimându-și recunoștința pentru eforturile și munca depusă de la fondarea acestei filiale teritoriale a raionului Criuleni.
    Totodată, liderul PL şi-a exprimat convingerea că evenimentele politice din ultima perioadă au fost organizate din afara republicii, într-un an crucial pentru destinul european al Republicii Moldova, iar de pe urma acestui război politic intern are de câştigat Federaţia Rusă. Mihai GHIMPU a explicat delegaților la Conferință semnificaţia datei când Vlad FILAT a denunţat acordul: “Aceasta este o dată  neagră în istoria noastră. V. Filat a trădat interesul nostru european în favoarea Rusiei, anume  în anul Summit-ului UE de la Vilnius. Anul acesta este decisiv pentru viitorul european al republicii. Acordurile care nu vor fi semnate anul acesta, trebuie obligatoriu să fie semnate la anul, astfel ne vom integra în marea familie europeană și ne vom rupe de influența și monopolul Federației Ruse. Partidul Liberal trebuie să ducă la bun sfârșit această luptă pentru Libertate, Dreptate și Bunăstare și, împreună cu alte partied, să  putem asigura republicii un viitor european”.

    În cadrul Conferinței a fost aleasă, în unanimitate, Comisia de numărare a voturilor, constituită din următorii membri: Vitalie CASIAN, Eugenia CITAT și Ion AFTENIE.

    La funcția de președinte al Filialei Teritoriale Criuleni au fost înaintate 2 candidaturi: Oleg OGOR și Vasile EFROS.

    În final, delegații Conferinței Filialei Teritoriale Criuleni, au votat:
    •    În calitate de Președinte al Filialei Teritoriale Criuleni a fost ales dl Oleg OGOR;
    •    În calitate de vicepreședinți: Gheorghe OJOG, Ion GUZUN, Valentin SAȘCOV, Valeriu IURCU, Vasile EFROS;
    •    În calitate de Secretar executiv – Galina SAȘCOV;
    •    Comisia de Etică și Disciplină – Vitalie VOZIAN, Galina GURGHIȘ, Eugenia CITAT;
    •    Comisia de Cenzori – Gheorghe GOLBAN, Ion REBEJA, Olesea ARSENIE

    Conferința Filialei Teritoriale Criuleni a delegat dreptul Consiliului Teritorial Criuleni de a modifica numărul membrilor Consiliului Teritorial, în funcţie de situație.

    Mihai GHIMPU a adus mulțumiri celor prezenți pentru implicare şi angajament responsabil: „Vă mulțumesc pentru că aveți aceleași scopuri și luptați pentru aceeași cauză, cu dragoste pentru neam și patrie”. Președintele PL i-a felicitat pe membrii împuterniciți în funcții, îndemnându-i să lupte în continuare pentru cauză, și nu pentru „scaun”. „Felicitări în numele Partidului Liberal și din partea mea, în calitate de Președinte al Partidului, celor care astăzi au fost aleși în calitate de Președinte al Filialei Teritoriale, vicepreședinți, secretar executiv și cei aleși ca membri ai celor 2 comisii. Vă rog să nu uitați că funcția este pentru a munci, a depune efort și suflet, nu pentru a profita de ea. PL este astăzi o forță. Vă doresc tuturor succes și vă mulțumesc pentru că sunteti alături în lupta  pentru cauză, pentru Libertatea și Dreptatea acestui popor”.
    Departamentul Imagine și Comunicare al PL
    28 aprilie
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com