• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Primăria Bucureştiului va construi un parc la Chişinău

    Primăria Bucureştiului va construi un parc la Chişinău

    16.10.2012  
    Primăria municipiului Bucureşti va construi un parc în Chişinău, a declarat marţi Sorin Oprescu, în urma unei întrevederi cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. În acelaşi timp, capitala Republicii Moldova ar putea livra Bucureştiului troleibuze asamblate la Chişinău.

    Primăria Bucureştiului a promis cu ceva timp în urmă că va construi un parc la Chişinău, iar acest lucru urmează să înceapă în cel mai scurt timp, a declarat Sorin Oprescu. "Începem să construim un parc în Chişinău. Este o promisiune mai veche şi o ambiţie a mea", a declarat el. Urmează ca experţii din cele două oraşe să decidă unde va fi construit acest parc, existând două posibile locaţii.

    Cei doi primari au discutat şi despre colaborarea în domeniul dezvoltării infrastructurii şi schimb de experienţă pe domenii concrete, a declarat Dorin Chirtoacă. De asemenea, potrivit acestuia, Chişinăul ar putea livra Bucureştiului troleibuze construite la Chişinău împreună cu o uzină de la Minsk. Dorin Chirtoacă şi-a propus ca cele două capitale să facă şi un schimb de statui "deoarece la Chişinău nu este o statuie a lui Mihai Viteazul, iar la Bucureşti nu este a lui Ştefan cel Mare".

    "Cu alte cuvinte, să mergem umăr la umăr, cele două capitale, până când ambele vor deveni sută la sută capitale europene. Mai multe semne are Bucureştiul în acest sens, pentru că a început mai devreme. Chişinăul are şi el câteva semne ale unei capitale europene", a declarat Chirtoacă.

    Primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu se află într-o vizită de două zile la Chişinău, în cadrul căreia a avut întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Vlad Filat. Sorin Oprescu va primi mâine titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de medicină "Nicolae Testemiţanu".

    www.agerpres.ro 
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com