• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu, în discuţii cu Angela Merkel

    Mihai Ghimpu, în discuţii cu Angela Merkel

    22.08.2012  

    Preşedintele PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, împreună cu ceilalţi lideri ai partidelor parlamentare Marian Lupu şi Vladimir Voronin, au avut astăzi o întrevedere comună cu Cancelarul Republicii Federale Germania Angela Merkel, aflată într-o vizită oficială în Republica Moldova.

    Fiind solicitat de presă la încheierea întrevederii, Mihai Ghimpu a declarat jurnaliştilor că vizita înaltului oficial la Chişinău este una importantă, iar Angela Merkel “cunoaşte problemele noastre şi sper să ne ajute”. Totodată, Preşedintele PL a precizat că a discutat cu înaltul oficial şi despre cetăţenii Republicii Moldova, care merită să aibă o viaţă decentă, după ce au trecut prin ocupaţie, război, deportări.

    „Avem probleme interne, iar multe nu au fost încă rezolvate. Dar nici nu este posibil să fie rezolvate toate într-o perioadă atât de scurtă. Ceea ce ne-am asumat vom duce la bun sfârşit, însă există probleme ce nu depind de Republica Moldova,”, a subliniat Mihai Ghimpu, referindu-se la soluţionarea conflictului transnistrean. Preşedintele PL consideră că diferendul transnistrean nu este o problemă de natură etnică sau religioasă, ci este una geopolitică.  „Ce n-am face noi, aici fără un sprijin nu vom putea rezolva. De mai bine de 20 de ani durează acest dialog care nu se mai termină, iar aceasta înseamnă că lucrurile nu se mişcă”, a specificat Mihai Ghimpu, solicitând sprijinul Cancelarului german în soluţionarea conflictului transnistrean şi retragerea trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.


    În cadrul discuţiilor, Mihai Ghimpu a mulţumit Cancelarului german pentru sprijinul acordat în realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova, solicitând susţinere şi în continuare pentru a ajunge în marea familie europeană. În aceeaşi ordine de idei, Mihai Ghimpu a subliniat că autorităţile de la Chişinău depun eforturi pentru implementarea agendei de reforme asumate în vederea ajustării cadrului naţional la standardele europene.  „Mizăm şi în continuare să ne ajute Cancelarul german pentru a duce la bun sfârşit acel drum european. Dar pentru asta trebuie să muncim acasă, să realizăm acele reforme care ne vor apropia de standardele de viaţă europene. Nu este simplu, uşor, deoarece avem probleme foarte multe. Din păcate, trebuie să constat că noi am început să rezolvăm acum problemele care trebuiau rezolvate în anii 90”, a menţionat Preşedintele PL.


    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com