• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Dorin Chirtoacă: „Termocom” este supusă unui „atac banditesc”. Prejudiciul se ridică la 22 milioane lei

    Dorin Chirtoacă: „Termocom” este supusă unui „atac banditesc”. Prejudiciul se ridică la 22 milioane lei

    06.02.2012  

    Un nou atac „banditesc” asupra întreprinderilor municipale din Chișinău. De această dată, ținta atacului este S.A. „Termocom”. Potrivit autorităților locale, o companie din Ucraina revendică o datorie istorică de la principalul furnizor de agent termic de 22 milioane lei. Primarul Capitalei Dorin Chirtoacă consideră că în spatele acestor acțiuni ar sta grupuri de interese din Republica Moldova, în frunte cu cetățeanul Veaceslav Platon. Subiectul a fost abordat astăzi, 6 februarie, în cadrul ședinței operative a Primăriei.

    Directorul general Termocom, Mihai Cernei, a informat că la finele lunii ianuarie, la adresa Temocom a parvenit o scrisoare din partea Judecătoriei Economice din orașul Kiev prin care se anunță că întreprinderea municipală împreună cu „Infocom” trebuie să achite o datorie de 22 milioane lei.

    „Istoria este cu barbă. Noi avem deja decizia CSJ din 2006, care a respins dosarul, dar jocul continuă. În 2010 dosarul este redeschis. Riscul este foarte mari. Ei nu se opresc în fața la nimic. Vor încerca să pună mâna pe bani. Ei ne trimiteau felicitări de Anul Nou, însă în instanță anunțau că este vorba de citări”, a precizat la rândul său, Ion Mărgineanu, directorul „Infocom”.

    „Este vorba de aceleași personaje ca și în 2006. Vor să pun mână pe aceste milioane.  În 2000, conducerea Termocom a luat două credite de la Moldindconbank, pe parcurs creditele au fost lichidate, dar între timp compania din Ucraina a revendicat această sumă de 22 milioane lei”, a continuat Cernei.

    În context, primarul Chișinăului a specificat că este vorba de un atac banditesc regizat de același Platon. „Încă un atac banditesc asupra întreprinderilor din municipiul Chișinău. În spatele acestor acțiuni se află grupuri de interese din Republica Moldova, în frunte cu cetățeanul Platon. Asta este realitatea în țara noastră. Sper că judecătorii noștri nu vor da curs acestor prostii. Gluma se îngroașă. Sper că nu se va admite jaful asupra RTEC și Termocom. Pretinsele datorii sunt niște pofte nesănătoase ale cuiva de a se îmbogăți prin căi ilegale”, a conchis Chirtoacă.

    www.unimedia.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com