• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (interviu) Dorin Chirtoacă - oficialul anului 2011

    (interviu) Dorin Chirtoacă - oficialul anului 2011

    03.02.2012  

    Dorin Chirtoacă se află deja la al doilea mandat. Victoria pe care a obţinut-o în alegeri o consideră o schimbare nu numai a Chişinăului, ci şi a întregii ţări.

    Staţia de epurare, troleibuzele noi, dar şi scandalul în legătură cu drumurile sau cu corupţia i-au adus o popularitate foarte mare. Probabil că acesta este şi unul dintre motivele pentru care, până în ziua de azi, inima primarului este liberă.

    „Chişinăul, comparativ cu alte oraşe, nu este murdar”

    >> Orice s-ar întâmpla în Chişinău, de vină e Chirtoacă. Totul începe în transportul public sau pe drum. Când vom avea drumuri bune, când vor fi reparate drumurile în suburbiile care v-au votat activ şi când vom avea transport public de calitate? Pentru suburbii avem alocate 10 mln. de lei pentru reparaţii de drumuri. Ceea ce este mult mai mult decât anul trecut. Mai întâi trebuie să reparăm străzile principale, să nu ne pomenim că avem străzi secundare bune, iar străzile principale să fie în aceeaşi stare, nefiind reparate de circa 30-40 de ani. Dacă e să ne referim la transportul public, pot să afirm că nu putem înlocui la moment maxi-taxiurile. Ele, cu timpul, vor trece în rute de autobuz. Aşa cum a fost cazul rutei 122 sau 28. La moment, locuitorii capitalei au o alternativă, troleibuzele noi.

    >> Credeţi că menţinerea la guvernare a AIE se datorează locuitorilor mun. Chişinău care au votat pentru Dorin Chirtoacă? Nu-i vorba că se datorează. Întotdeauna Chişinăul a însemnat tendinţa. Ceea ce se întâmplă astăzi în Chişinău a însemnat ziua de mâine a locuitorilor din republică. Alianţele stranii formate între partide la nivel local au arătat alte intenţii.

    >> Anul acesta toţi laudă iluminatul de sărbătoare, dar mai avem şi mulţi copaci împodobiţi cu sacoşe de plastic prin Chişinău. Cum veţi rezolva această problemă? Chişinăul, comparativ cu alte oraşe, nu este un oraş murdar, dar în acelaşi timp nu prea ne pasă de curăţenie. În momentul în care oamenii aruncă gunoi peste geam, îl aruncă acolo unde sunt frunze sau aruncă deşeuri din construcţie în containere, nu prea avem ce face. Mai că m-aş apuca să facem o expoziţie, de jumătate de an, în copaci pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine. Primăria nu poate amenda pentru astfel de acţiuni. În Occident s-a cam renunţat la plastic, ar trebui să renunţăm şi noi.

    >> De ce nu încercaţi să obţineţi posibilitatea de a încasa amenzi de la locuitorii municipiului atâta timp cât e AIE la putere? Am încercat, dar nu a mers. Vom începe din nou. Am rugat viceprimarii să înceapă lucrul în această direcţie.

    >> Este exemplară acţiunea primarului din Vilnius... Acela a fost un spot publicitar. Şi eu am mers şi am ridicat o gheretă, deşi nu aveam niciun drept. Am mai făcut nişte lucruri pentru care am primit pedepse. Metodele trebuie totuşi să fie legale. Ghereta ridicată a fost reamplasată conform unei hotărâri judecătoreşti pe baza unei copii, din nimic.

    >>  Când vom avea mai multe parcări şi nu vom asista la parcări neregulamentare chiar în faţa primăriei? Noi avem un proiect de regulament care trebuie să treacă prin consiliu cu privire la ridicarea maşinilor parcate ilegal. În acelaşi timp, peste 2000 de locuri de parcări au fost create şi vom continua acolo unde avem spaţiu. Dar trebuie să înţelegem că nicăieri în lume nu sunt destule locuri de parcare în centru. Pentru a ajunge în centrul oraşului, îţi laşi maşina undeva mai departe. La noi, dacă ai putea intra cu maşina în magazin, ai face-o şi pe asta.

    >> Aveţi o echipă de fete atât de puternică în Partidul Liberal. Majoritatea necăsătorite. Când se căsătoreşte Dorin Chirtoacă? Nu numai în PL sunt fete frumoase, dar şi în primărie, şi în guvern, şi în alte partide. Dacă o fi să fie şi membră de partid, şi colegă de idei... dar nu asta este determinant. Important e să apară scânteia, să existe o apropiere firească între bărbat şi femeie, de unde se naşte dragostea şi apoi apare respectul şi încrederea, apoi se întemeiază o familie. Deşi sunt familii unde soţul şi soţia au viziuni diferite.

    >> Încă nu a apărut o astfel de persoană în viaţa lui Dorin Chirtoacă? Nu pot răspunde la această întrebare.

    www.vipmagazin.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com