• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  (galerie foto)Sărbătoare la sediul PL! Mihai Ghimpu felicitat de colegi și oficiali

    (galerie foto)Sărbătoare la sediul PL! Mihai Ghimpu felicitat de colegi și oficiali

    21.11.2011  

    Deși și-a marcat ziua de naștere sâmbătă, 19 noiembrie, liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a primit și astăzi oaspeți, nu acasă, dar la sediul formațiunii. Rând pe rând au venit să-l felicite ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurca, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Shuebel, ambasadorul SUA în Republica Moldova William H. Moser, președintele interimar Marian Lupu, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov și președintele Curții de Conturi, Serafim Urecheanu.

    Marius Lazurca i-a adus lui Mihai Ghimpu o icoană, Dirk Shuebel i-a făcut cadou o sticlă de vin, iar Marian Lupu a refuzat să spună ce cadou i-a oferit liderului PL. De asemenea, Mihai Ghimpu a fost felicitat de deputatul din primul Parlament, Pintilie Sandulache, de un grup de scriitori în frunte cu președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca, de un grup de consilieri din Secretariatul Parlamentului, de directorul Regiei Transport Electric din Chișinău, Gheorghe Morgoci.
    Liderul PLDM, Vlad Filat, nu a venit să-l felicite pe Mihai Ghimpu, întrucât este plecat la o întrevedere cu Igor Smirnov la Bender. Însă, deputați din PLDM au anunțat că vor veni să-l felicite pe liderul liberal între orele 16.00 și 17.00.
     
    Mihai Ghimpu a declarat presei că nu a așteptat în mod special pe cineva. ,,Această zi este una din cele mai grele din viața mea. Cei care m-au felicitat puteau să o facă și la telefon s-au prin poșta electronică. Imi place să fiu felicitat, dar nu-mi place să primesc cadouri. Cel mai mai plăcut cadou ar fi să vad cetățenii acestei țări că sunt fericiți”, a spus liderul PL.
     
    Președintele Mihai Ghimpu a început să-și sărbătorească cea de-a 60-a aniversare încă de vineri seara, când tinerii liberali i-au organizat un chef  la o discotecă din Chișinău. În ziua de sâmbătă, Mihai Ghimpu a sărbătorit alături de familie, prieteni și colegii de partid.

     


     
     www.arena.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com