• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Implementarea strategiei de reabilitare a drumurilor naționale - obiectivul principal al conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

    Implementarea strategiei de reabilitare a drumurilor naționale - obiectivul principal al conducerii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

    17.11.2011  

    Misiunea comună a Băncii Mondiale, Băncii Europeane de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare,   Comisia Europeană și Fondul "Provocările Mileniului" s-a aflat, la 16 noiembrie 2011, în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor pentru a doua evaluare din acest an a situației actuale privind implementarea strategiei de reabilitare a drumurilor naționale.

    În cadrul ședinței la care a participat ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor Anatol Șalaru și viceministrul Boris Gherasim, reprezentantul Băncii Mondiale în Republica Moldova a comunicat conducerii MTID despre aprobarea unui grant de 1,1 mln de dolari privind actualizarea Strategiei infrastructurii transportului terestru și logistica în transport.

    În acest context, a fost prezentată compania germană "KOCKS" desemnată câștigătoare în rezultatul organizării unui concurs, care va implementa proiectul respectiv în parteneriat cu compania din Republica Moldova "UniversInj SRL".

    În cadrul discuțiilor s-au abordat și alte subiecte cu referire la executarea planului de întreținere a drumurilor, derularea contractelor internaționale privind reabilitarea drumurilor naționale Chișinău-Soroca, Chișinău – Hâncești și Bălți –Sărăteni, precum și demararea reformei întreprinderilor de întreținere a drumurilor.

    De asemenea, au fost examinate și eventuale perspective privind finanțarea sistemului de întreținere a drumurilor pentru următorii 3 ani și identificarea altor sectoare de drum pentru elaborarea proiectelor de reabilitare a acestora.

    Reprezentanții băncilor au apreciat activitatea Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor privind transparența în organizarea licitațiilor și deschiderea sa pentru fructificarea relațiilor de colaborare și parteneriat în vederea reabilitării drumurilor naționale și dezvoltarea domeniului transportului rutier și al căilor ferate.

    www.mtid.gov.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com