• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Conferinţa aniversară "Femeia - un argument al libertăţii"

    Conferinţa aniversară "Femeia - un argument al libertăţii"

    26.08.2011  

    Organizaţia de Femei a Partidului Liberal organizează Conferinţa aniversară “Femeia – un argument al libertăţii”, dedicată  Zilei Independenţei Republicii Moldova.


    Evenimentul va cuprinde lansarea a două volume de carte : “ Femeia – un argument al libertăţii”, volum coordonat de Elena Prus şi Iurie Colesnic şi "Confusio identitarum” de Ana Guţu.


    “Confusio identitarum” reprezintă o culegere de articole pe tema identităţii din perspectiva lingvistică şi conţine 3 articole in limba română, 3 articole în limba franceza și un articol în limba spaniolă. Toate articolele au fost subiecte de prezentări în cadrul diferitor conferințe științifice internaționale.
    “…În  calitate  de  fenomen  universal  ce  defineşte  umanitatea  în  esenţa  sa  pri-mordială  -  limba, purtătoare  de raţiune, va face şi-n continuare să curgă multă cerneală înainte de a-şi divulga secretele cele mai ascunse şi cele mai evidente”, scrie Ana Guţu.


    Studiul “Femeia – un argument al libertăţii” include materiale preponderent inedite, conţinând portrete reprezentative ale spaţiului basarabean în cei 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova, cum ar fi Lidia Istrati, Leonida Lari, Ala Mândâcanu, Iuliana Gorea-Costin ş.a. Pe urmele compatrioatei Eufrosinia Kersnovskaia, – monument de verticalitate, rezistenţă şi crez naţional păstrat şi în exilul siberian, vom găsi portretele liderilor politici actuali – Corina Fusu, Ana Guţu sau Zoia Jalbă, ale căror credo este istoria în devenirea sa: lupta continuă!

     
    Trasee exemplare basarabene au fost înscrise de personalităţi din zone diferite, care contribuie semnificativ la deschiderea de perspective noi, cum ar fi Alexandrina Rusu, Olga Căpăţâna, Lidia Kulikovski, Natalia Vrabie, Lidia Novac, Viorica Postolachi, Raisa Pădurean ş.a. Personalităţi din lumea culturii, cum ar fi scriitoarea Lucreţia Bârlădeanu, dar şi, din generaţia mai tânără, artista plastică Cezara Kolesnik, au contribuit la promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internaţional.


    Emanciparea femeii rezidă in ideea, susţinută de autorii care au colaborat la acest volum, că traseul ei anevoios de afirmare a capacitat forţa morală a profilului său. Nu s-a putut cuprinde tot ce are mai valoros Republica Moldova la această temă, de aceea autorii speră ca acest volum să întregească, dar şi să poată fi continuat prin galerii de femei-simbol în viaţa spirituală basarabeană.

     
    Evenimentul va avea loc pe data de 29 august, ora 11.00 in incinta Bibliotecii Naţionale (str.31 August 1989, nr. 78 A). Sunt invitaţi toţi doritorii.

    Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com