• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Premierul Ungariei, Viktor Orban, va sprijini Republica Moldova în procesul său de modernizare şi integrare europeană

    Premierul Ungariei, Viktor Orban, va sprijini Republica Moldova în procesul său de modernizare şi integrare europeană

    25.10.2010  

    Consider că relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ungaria  se dezvoltă foarte dinamic şi permit iniţierea şi implementarea unor proiecte reciproc avantajoase în diferite domenii. Această colaborare ne permite să implementăm cu succes şi unele proiecte ale Alianţei pentru Integrarea Europeană, care au ca scop final lichidarea sărăciei în ţara noastră şi integrarea ei în Uniunea Europeană.

    Declaraţia a fost făcută astăzi de Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, aflat într-o vizită oficială la Chişinău.

    În opinia şefului statului, vizita prim-ministrului Ungariei la Chişinău, care va prelua la începutul anului 2011 preşedinţia Uniunii Europene, constituie o mărturie a susţinerii acordate de către comunitatea europeană a cursului de modernizare şi reformare a Republicii Moldova, asumat de Alianţa pentru Integrarea Europeană.

    În cadrul întrevederii, Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a confirmat o dată în plus susţinerea Republicii Moldova de către ţara sa, în particular, şi de Uniunea Europeană, în ansamblu, în procesul său de modernizare şi integrare europeană. În context, premierul maghiar a specificat că anul 2011 trebuie să devină unul foarte important pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană, deoarece atît Ungaria, cît şi Polonia, care vor asigura preşedinţia Uniunii Europene pe parcursul anului viitor, se solidarizează în procesul de susţinere a ţării noastre, intenţionînd să elaboreze un caiet de sarcini comun în direcţia respectivă.

    "Astăzi, Republica Moldova este apreciată în Uniunea Europeană pentru reformele iniţiate de actuala guvernare. Reforme care demonstrează foarte clar intenţiile, obiectivele şi priorităţile Alianţei pentru Integrarea Europeană de a transforma Republica Moldova într-un stat democratic şi prosper în marea familie europeană", a accentuat premierul maghiar.

    Referindu-se la relaţiile bilaterale dintre două state, Viktor Orban a menţionat că ele sînt într-o ascensiune permanentă, deschizînd noi oportunităţi pentru dizvoltarea lor, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiţionale reciproc avantajoase.

    Preşedintele Mihai Ghimpu i-a prezentat premierului Viktor Orban copiile a două dosare din arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care includ informaţii despre împuşcarea, în anii 1944-1945, pe teritoriul RSS Moldoveneşti, de către serviciile speciale ale fostei URSS, a peste 100 de cetăţeni unguri. Persoanele executate au fost prinse de SMERŞ, de alte structuri militare ale URSS în anul 1944 fie în zona liniei de front sau capturate în lupte şi acuzate de infracţiuni militare. Sentinţele au fost pronunţate de tribunalele militare ale corpurilor de armată ale URSS, stabilite pe linia frontului în RSS Moldovenească.

    Viktor Orban a mulţumit Preşedintelui Mihai Ghimpu pentru informaţia prezentată, care va fi transmisă instituţiilor de resort din Ungaria, specializate în căutarea cetăţenilor dispăruţi în timpul celui de-al doilea război mondial. "Acesta este un moment foarte important pentru noi, deoarece avem familii care, pînă în prezent, îşi caută rudele. Vă mulţumesc pentru această deschidere", a accentuat Viktor Orban.

    presedinte.md

     

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com