• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu a fost alături de studenții anului I la ULIM

    Mihai Ghimpu a fost alături de studenții anului I la ULIM

    01.09.2010  

    Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a participat astăzi la ceremonia de inaugurare a anului academic de studii la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, la care au participat studenţii anului I, precum şi corpul didactic al instituţiei.

    În mesajul de felicitare adresat studenţilor, Preşedintele i-a îndemnat să depună eforturi pentru a deveni specialişti adevăraţi şi a se afirma plenar în societate, contribuind la dezvoltarea statului în spiritul valorilor europene. „Toate acestea se obţin prin muncă cinstită şi prin eforturi constante, iar instituţia de învăţământ la care urmează să studiaţi vă va oferi o dezvoltare consecventă.

    Să vă asumaţi un deziderat pe care să-l realizaţi, valorificând calităţile moştenite şi dezvoltând abilităţi noi în procesul de studii”, a mai spus Preşedintele. Totodată, Mihai Ghimpu a precizat importanţa studierii în limba română în instituţiile universitare, avantaj pe care generaţia sa nu l-a avut.

    Mihai Ghimpu le-a dorit studenţilor succes în procesul de studii şi i-a îndemnat să fie corecţi şi să respecte principiile dreptăţii şi adevărului în activitatea lor.

    Serviciul de Presă al Parlamentului

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com