• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Ne aflăm în a doua zi de recensământ
    09.04.2024     
    Războiul Rusiei împotriva Republicii Moldova din 1992
    02.03.2024     
    Partidul Liberal condamnă
    29.02.2024     
  • Prima    /   Presa    /   Știri  /  Mihai Ghimpu a vizitat satele Gotești și Chetrosu

    Mihai Ghimpu a vizitat satele Gotești și Chetrosu

    13.07.2010  

    Mihai Ghimpu a efectuat o vizită de lucru în satele Goteşti şi Ghertosu, r-l Cantemir, unde s-a familiarizat cu situaţia din zona respectivă, ce ţine de măsurile de protecţie împotriva inundaţiilor. Aflat în aceste localităţi, şeful statului s-a documentat cu mersul lucrărilor de consolidare a digurilor de protecţie, studiind şi problemele generale care confruntă autorităţile locale.

    Preşedintele r-lui Cantemir, Andrei Malaşevschi, l-a informat pe  Mihai Ghimpu despre acţiunile întreprinse până la acest moment, în vederea prevenirii unor calamităţi. De asemenea, preşedintele raionului a înştiinţat că, astăzi, Comisia raională pentru situaţii excepţionale a decis alocarea sumei de 100 mii (una sută mii) de lei pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor şi pentru continuarea lucrărilor de consolidare a digurilor.
    Primarul satului Goteşti, Panaite Chicicov, i-a raportat şefului statului despre lucrările întreprinse pentru consolidarea digurilor, care protejează câteva mii de terenuri agricole din zonă şi a informat despre problemele ce stau în faţa comunităţii locale.

    Ţinând cont de pericolul apelor de după dig, primarul a solicitat sprijinul Preşedintelui, care să dispună trimiterea unor efective ale Armatei Naţionale la faţa locului.

    Comandantul suprem al Forţelor Armate,  Mihai Ghimpu, a dat indicaţiile respective Ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa. Astfel, în scurt timp, la faţa locului vor sosi cca 40 de militari din Brigada de Infanterie Dacia din Cahul.

    În cadrul discuţiilor cu locuitorii de la faţa locului, Mihai Ghimpu a accentuat că, la momentul actual, sarcina primordială a tuturor constă în prevenirea posibilelor inundaţii peste localităţile şi terenurile agricole.

    Pe viitor, a accentuat Dl Mihai Ghimpu, va fi elaborat un program de stat care va avea drept scop întărirea digurilor şi barajelor de protecţie, precum şi posibile redislocări ale localităţilor şi caselor din zonă, supuse riscului de a fi inundate. „Poate va fi un program costisitor, dar trebuie realizat, deoarece acesta ne va permite să evităm pe viitor pericolele de inundaţii, în urma cărora suferă oamenii”, - a accentuat  Preşedinte interimar Mihai Ghimpu.

    Serviciul de Presă a Președintelui RM

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com